Englezismele fac victime și printre polițiști…dar chiar așa?… Clipe de viață (XVIII)

    de Special Arad | 3 mai 2015, 12:42 PM | Contributors | Recomandările editorilor

    0

    De când ne ştim, dar mai ales acum, în zilele noastre, noi, trăitorii acestor pe cât de binecuvântate pe atât de năpăstuite meleaguri, ne-am şi ne ruşinăm aproape cu neruşinare de ce e „al nostru” fie că e El, Ea, Toţi sau toate. Căutăm scormonind fără încetare, cu atenţie maximă, defecte iar dacă nu le aflăm le inventăm, apoi dăm definiţii defăimătoare, crititicăm, bârfim, cârtim, combatem… Dacă, însă, aflăm defecte, să te ţii domnule, nene, baciule, frate, vericule sau cum încă te-o mai numi naţia! Asta pentru că suntem adevăraţi specialişti în arta desconsiderării şi cunoaştem cele mai teribile metode de a face să se aleagă praful din tot ceea ce este (încă) „al nostru”. Eh, dar situaţia se schimbă când e vorba despre unele dintre cele „ale altora”, trimise sau aduse din Străinezia, îndesate cu de-a sila pe gâtlejul poporului lacom de cele strălucitoare ori de cele înfoiate cu atât de periculoasele otrăvuri alimentare. Dacă unele dintre acestea ne-ar primejdui doar sănătatea trupească, hai că am scoate-o cumva la capăt, chiar de capătul e în cele din urmă groapa din cimitir (între noi rămână vorba, se pare că tocmai unele dintre cele „ale altora” au făcut de o vreme ca în Străinezia trupurile morţilor să nu mai putrezească şi să fie arse, aflându-şi în cele din urmă odihna în tot felul de vaze speciale, pe rafurile unor aşa-zise locuri de veci pe nume columbare). Necazul este că unele dintre cele „ale altora” ne afectează până şi minţile, încâlcindu-le într-aşa fel încât aproape că nu mai ştim a vorbi româneşte.

    Dacă pe vremuri nu prea îndepărtate limba română era cotropită de o sumedenie de „franţuzisme”, după ’89 ne-am trezit pe cap cu nenumărate „englezisme” care au început a se înmulţi ca ciupercile după ploaie, dând naştere unei adevărate mode nu doar în rândurile celor care ne sufocă prin apariţiile zilnice la posturile Tv, ci şi în rândurile publicului larg, avid de termeni străini de ale căror înţelesuri, în multe rânduri, habar nu au.

    În cele ce urmează nu am să fac referiri la fenomenul care prin împrumutul cuvintelor englezeşti a dus la formarea aşa-zisei limbi „romglish” (las în seama specialiştilor acest demers), nici nu am să enumăr termeni vulgari care nici măcar nu sunt folosiţi ca înjurături ci ca semne de punctuaţie sau chiar pauze de gândire, nici chiar nu voi insista asupra pericolului acceptării „englezismelor” (numite deseori „barbarisme”), adevăraţi „cai troieni” cu un potenţial distructiv nebănuit care în timp vor afecta grav limba română, ci voi descrie una dintre obişnuitele zile petrecute de către mine însumi printre adieri, rafale sau chiar furtuni de „englezisme” care mai de care mai sofisticate.

    Aşadar, ieri, pentru început, am „host”-uit o nepotă cu soţul la prima oră, învitându-i să luăm micul dejun împreună, la mine acasă şi nu cum „i ză trend”– mergând la „Mec”. Apoi, pentru că e „uichend”, m-am socotit că ar fi potrivit să dau o fugă până în Piaţa de vechituri ca să fac un scurt „şoping”. Eh, dar nu am pornit la drum până nu s-a încheiat „realiti şoul” de la ora 10. Deci, „Ochei”, mi-am pus grăbit „rolingul” din „dresimg”, am ieşit surâzător din scara blocului răspunzând cu „helău! tânărului meu vecin de la „necst levăl” (eu stau la 1), „brocher”  la „MCL Bank” sau cum s-o numi, apoi am urcat din fugă într-un tramvai. M-am aşezat pe o banchetă liberă însă nu am avut tihnă să admir prin geam peisajul primăvăratec „veri fain”  deoarece vrând-nevrând am fost nevoit să ascult doi liceeni tare simpatici care conversau pe un ton ridicat… deşi nu era „must”. A, nu! Nu mă refer la binecunoscutul must din vin pentru că nu de el e vorba acum, ci la cuvântul „must” care se citeşte mast, în traducere liberă, adică învăţată liber în faţa televizorului, la vizionarea celui de-al 5431-lea episod al serialului „Tânăr şi neliniştit”, însemnând nevoie. Eh, dar dacă stau şi mă gândesc bine, chiar e nevoie ca lumea să ştie englezeşte că uite, spre „igzampăl”, cred că doar eu am înţeles ce vorbeau tinerii ce-i pomenii mai sus. Cam toţi cei din jur, că erau majoritatea de vârsta a 2-a sau a 3-a, se holbau neînţelegând absolut nimic din discuţie. Cu siguranţă dacă se schimbau vorbe în limba rusă ori franceză s-ar fi încins o ciorovăială generală… dar nu a fost să fie.

    Uite aşa, am aflat care sunt preocupările tinerilor din ziua de astăzi. Despre ce „tochinguiauei „in ză” tramvai. Despre preocupările lor de bază şi anume:că e „cul” să mergi la cât mai multe „partiuri”; că tocmai ce au „postat” poze cu „iuby” pe „Feisbuc”; că ar trebui să-şi cumpere „Naic, meid in” Piaţa de vechituri, că-s mai ieftini… Eh, ăsteia cu Piaţa de vechituri mai că i-aş fi dat un „laic dis” verbal numai că a trebuit să cobor în centru, ca să scot dintr-un bancomat ceva „manii” ce-mi intraseră în cont de la „giob” doar că nu mi-a fost uşor, asta pentru că schimbaseră în meniul aparatului limba engleză cu limba română şi greu m-am descurcat. Noroc cu o vecină de bloc, m-a ajutat ea deşi era să nu o bag în seamă nerecunoscând-o din prima, că îşi schimbase „lucul”.

    Iată-mă în cele din urmă în piaţă cotrobăind din ochi printre şuruburi, piese de Dacia,„secănd hend”,  papuci, „aifoane”,  cuie ruginite, „smartfoane”, burghie, „computere”, beţe de pescuit, „laptopuri”, sticle murdare, „mausuri” etţetera. Ce am cumpărat?  Mai nimic. Un „gril” electric de ocazie şi o sticlă arătoasă, de „brandi”, mult mai ieftine ca la „supermarchet”, după care m-am întors „ăt hom” să văd un film ce-l închiriasem alaltăieri de la magazinul din colţ. Dar nu… nu m-am bucurat prea tare deoarece nu era tradus din engleză, şi degeaba am încercat eu să le potrivesc că până la urmă am înţeles acţiunea pe dos, pierzând fără folos trei ore de vizionare. Eh, ce săi faci? Aşa e când nu te pricepi! Eu ca eu, dar staţi să vă spun ce zice că a păţit un concetăţean de-al nostru, care tot din nepricepere zice-se că a pierdut somnul câtorva nopţi în şir, frământat de gânduri negre.

    Astfel, la un moment dat, cetăţeanul despre care tocmai fac scriere, polițist de profesie, mare şef peste specialiştii în asigurarea tihnei, siguranţei şi liniştii multora din Arad, pentru rezultate excepţionale în activitate, i s-ar fi trimis o diplomă de onoare tocmai din ţara lui Shakespeare. Nici nu vă daţi seama ce mare bucurie i-a fost să-i fie cetăţeanului în cauză până când, recitind cu voce tare a nu ştiu câta oară textul diplomei, literele Mr urmate de un punct mic şi negru, aşezate înaintea prenumelui, i-au asediat brusc şi dintr-odată privirea înfingându-i-se adânc în minte de unde, fără a se întoarce, au trimis pe buze cu viteză nebănuită o întrebare scurtă urmată de o constatare îngrijorătoare: „De unde ştiu ăştia că-s maior? E clar! Sunt sub observaţie!“ Noroc cu o cunoştinţă, profesoară de engleză, care zice că i-ar fi curmat frământarea lămurindu-l că Mr. este prescurtarea termenului de adresare – Mister şi nu a gradului militar – maior. Eh, uite aşa cel care veghează la liniştea altora, în cele din urmă s-a liniştit.

    În încheiere, după ce m-am şi v-am chinuit cu atâtea „englezisme” sper să rămâneţi în continuare  „fanii” mei. Până data viitoare, vă salut elegant într-o „britiş”de excepţie: „bai-bai pipăls!”…

    Așa-i că… laic?

     

     

     

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.