Elevation a injectat jazzul în venele arădenilor, făcându-i dependenți





În ciuda suprapunerii cu mai multe evenimente care au avut loc ieri seară în oraș, spectacolul de la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” a umplut până la refuz sala festivă, fiind necesară aducerea unor scaune suplimentare. Centrul Municipal de Cultură Arad a reușit să ofere un cadou deosebit iubitorilor de jazz, show-ul de lansare a noului album al formației Elevation fiind parcă scos dintr-o altă lume.
Mihai Molnar, acest ambasador al jazzului la Arad, i-a prezentat pe membrii formației, veniți tocmai din New York. Lucian Ban, Abraham Burton, John Hebert și Eric McPherson au urcat pe scenă, și-au „îmbrățișat” instrumentele, iar ceea ce a urmat e destul de greu de descris în cuvinte. Hai să-i spunem simplu: Jazz.
Muzica electrizantă a sedus publicul, surprinzându-l după fiecare notă. Schimbări de ritm ca într-o spirală dementă, percuția parcă tăia în carne vie pe alocuri, ca mai apoi să fie subtilă ca pulsul inimii în momente de pace. Contrabasul, uneori doar un element al unui întreg armonios, a răbufnit într-un solo frenetic, parcă desprins dintr-un trip pe coca. Pianistul parcă descânta vrăji ale unei iubiri neîmpărtășite, iar saxofonistul… cu fiecare suflare, alunga orice urmă de rațiune, făcându-te efectiv dependent, vrând tot mai mult și tot mai mult.
O armonie perfectă într-un haos nebun, cum doar în jazz poți să găsești. Un spectacol sublim pe care ți-l doreai să fie fără de sfârșit.
Comentariile portalului
Cine nu respectă TRECUTUL nu merită VIITORUL
De cate locuri de munca e nevoie la Leoni? Acolo se desfășoară un anume tip de munca, funcționării au altfel de munca. Pui problema într-un mod infantil. (...)
E bine, lucreaz polutia romana. Tigarile si iarba sa nu le atingeti...in rest, pare ca lucrati!