Elena Lasconi demisionează din funcția de președinte USR





Elena Lasconi și-a anunțat, luni, 5 mai, demisia din funcția de președintă a Uniunii Salvați România (USR).
„A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR. Așa consider că este corect, firesc și bine în acest moment. Demisionez cu inima împăcată că în ultimul an am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca România să fie mai bine”, notează Elena Lasconi pe pagina oficială de Facebook.
În mesajul său, Elena Lasconi a subliniat angajamentul față de valorile care au stat la baza fondării USR și și-a reafirmat sprijinul pentru continuarea luptei împotriva corupției și pentru o Românie dreaptă și modernă.
Ea a transmis și un mesaj de mulțumire colegilor din partid, susținătorilor și tuturor celor care i-au fost alături în acest parcurs.
Elena Lasconi anunță că va rămâne activă în viața publică și în efortul de schimbare a clasei politice vechi și dedicată serviciului public.
„Vă puteți baza pe mine că rămân la fel de determinată să ajut cu toată puterea orice demers care ne va face să scăpăm de un sistem ticălos. Am speranța, și sper că o aveți și voi, că împreună vom reuși să dăm țării noastre ceea ce merită: un viitor bun, spre Vest, fără corupție.”
Statutar, interimar, conducerea Uniunii Salvați România (USR) este preluată de Dominic Fritz.
Citește și:
Cum s-a votat în cele 9 orașe din județul Arad. Câte procente au adunat George Simion și Nicușor Dan
Comentariile portalului
De o vreme încoace când auzim la știri că vreun oficial american "își manifestă îngrijorarea" pentru nerespectarea drepturilor românilor sau despre "starea democrației" ne pufnește râ (...)
Nu blama bohoțul pentru că se poartă ca un bohoț, întreabă-te de ce mai mergi la circ. Dacă arădeanul consumă, păi bohoții asta servesc
Dumnezeu să-l ierte