Elena Lasconi și-a anunțat candidatura la președinția USR. Dominic Fritz s-a retras din cursă





Dominic Fritz și-a anunțat retragerea din cursa pentru preluarea președinției USR, în aceeași zi în care Elena Lasconi și-a anunțat candidatura. Primarul Timișoarei și-a informat colegii de partid că renunță. În urma demisiei lui Cătălin Drulă, în perioada 24-28 iunie, USR organizează alegeri pentru preşedinţia partidului.
La doar cinci zile de la momentul în care şi-a anunţat candidatura la preşedinţia partidului, Dominic Fritz s-a retras din cursă. Motivul invocat ar fi acela că nu a obținut încă cetățenia română, potrivit unor surse din partid, iar asta ar fi o vulnerabilitate pentru USR dacă el ar câștiga competiția internă.
Prin retragerea lui Fritz, Lasconi este favorită certă să preia conducerea USR şi, foarte probabil, va candida şi la preşedinţia României din partea acestui partid. „Am decis să-mi depun candidatura pentru președinția USR. Motivul: reconstrucția partidului, singura alternativă în fața partidului-stat”, a transmis Elena Lasconi.
sursa: Gândul
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este