Egal în ultimele secunde, dar cât suspans… UTA a salvat un punct în prelungiri în fața liderului Oțelul
UTA a salvat un punct în ultimele secunde ale jocului de pe propria arenă cu Oțelul Galați, echipă care s-a prezentat la joc în calitate de lider al Superligii. Joao Pedro a egalat dintr-un penalty acordat în minutul cinci de prelungiri, după care Oțelul putea da lovitura decisivă la ultima fază.
Când ești la câteva secunde de a pierde un joc, probabil te mulțumești și cu egal. Rednic nu a făcut-o după remiza obținută de UTA în prelungiri, deși arădenii au fost foarte aproape să piardă meciul și după reușita lui Joao Pedro.
UTA a început mai avântat, cu un șut al lui Fabry alături după o fază la care Costache a fost semnalizat în offside, dar o fază destul de bună pentru a aprinde tribunele. Imoh a început și el cu mult entuziasm, a surprins în primele minute prin poziționările sale, dar apoi a rămas mult prea izolat printre masivii fundași ai lui Dorinel Munteanu.
După primele cinci minute, Oțelul a intrat într-un ușor control, având o posesie mai bună și parcă trasee de joc mult mai vizibile. S-a văzut și la faza din minutul 13 în care a deschis scorul, o fază extrem de simplă, din doar 3-4 combinații. Faza a plecat de la 30 de metri de poarta lui Popescu, Costache a fost ținut, a insistat însă pentru minge, adversarul l-a lăsat să joace mingea, mijlocașul arădenilor a pasat simplu cu latul direct la adversar, Zivulic a deschis în dreapta pentru Maciel, acesta a făcut câțiva metri cu mingea la picior, a centrat perfect la prima bară pentru Juric și atacantul Oțelului a înscris cu o lovitură de cap la colțul lung fără speranțe pentru Robert Popa, 0-1.
Oțelul rămâne în control și după gol, iar Lameira a fost de două ori aproape de 2-0, dar în minutul 18 a trimis cu capul puțin pe lângă poarta lui Popa, iar în minutul 32 a trimis mingea în abdomenul lui Ibrahima Conte, fază la care a fost nevoie de intervenția VAR. Între cele două ocazii, UTA a răspuns printr-un șut slab al lui Fabry.
UTA a pus cu adevărat în pericol poarta lui Popescu doar în ultimele minute ale primei părți. Omondi a deschis seria șanselor de gol în minutul 42 cu un șut boxat de portarul gălățenilor, după care Fabry l-a pus și el la grea încercare pe goalkeeperul advers. Faza zilei a venit însă în minutul suplimentar al primei reprize, atunci când același Omondi a șutat de la 25 d emetri și mingea a lovit transversala fără ca Popescu să aibă vreo reacție. Oțelul a intrat în avantaj la cabine.
Ambii antrenori au făcut câte o modificare la pauză. Rednic l-a lăsat la vestiare pe Cristian Mihai după ce tânărul arădean a făcut din nou un joc modest și l-a trimis în teren pe Joao Pedro, iar Dorinel Munteanu l-a înlocuit pe Maciel cu Duric.
Oțelul putea da lovitura în startul reprizei, dar Robert Popa a avut o intervenție fantastică la lovitura de cap a lui Stevanovic. Apoi același Lameira a trimis o minge „covrig” puțin pe lângă bara porții arădene. După aceste ocazii, Dorinel și-a retras echipa spre propria poartă și cu o organizare aproape perfectă părea că nimic nu o poate zdruncina, mai ales că UTA pe lângă că nu găsea soluții, construia lent, iar la jocul fără mingea suferea foarte mult pentru că jucătorii se demarcau foarte greu, cele mai uzitate pase fiind cele înapoi, sau mingile lungi aruncate în careu.
Rednic i-a trimis în teren pe Tsouka și Mabea, fundașii laterali care au debutat astfel pentru gruparea arădeană, și jocul s-a mai învigorat în benzi, acolo unde Râpă deși a fost mai ofensiv ca niciodată nu a reușit nicio centrare periculoasă, iar Diogo a ajuns rar lângă careul advers. Atât Tsouka cât și Mabea aruncau foarte lung mingea la auturile obținute aproape de careul lui Popescu, iar Cîmpanu a părut și el mult mai implicat decât Costache. Dar minutele treceau și UTA nu părea că va găsi calea spre gol, mai ales că Imoh a ratat o ocazie imensă în minutul 81, atunci când de la 16 metri nu a reușit să trimită spre poarta părăsită de portarul echipei oaspete.
Când nu se mai aștepta nimeni, în al cincilea minut de prelungiri, mingea a căzut pe mâna fundașului Adăscăliței și Szabolcs Kovacs a dictat penalty pentru UTA. Joao Pedro a luat cu curaj balonul și a marcat cu un șut în stânga lui Popescu pentru 1-1.
Părea că e gata, dar nu a fost. La faza imediat următoare golului lui Pedro, cei de la Oțelul puteau da lovitura decisivă, dar lovitura de cap a lui Pop de la 10 metri de poartă a fost respinsă din fața liniei porții de Tsouka.
Un egal de care nu au fost mulțumiți Rednic și Dorinel, dar unul până la urmă echitabil. Dacă Oțelul a avut câteva șanse ratate de a face 2-0, UTA are meritul de a trimite nu mai puțin de șapte șuturi pe poarta lui Popescu. Este cea de-a treia remiză obținută de UTA din tot atâtea meciuri jucate pe teren propriu în acest campionat…
UTA Arad – Oțelul Galați 1-1 (0-1)
Pedro (90+7 – penalty) / Juric 13
UTA Arad: R. Popa – Râpă (Tsouka 64), I. Conte, Benga, Diogo Rodrigues (K. Mabea 64) – Fabry (R. Cristea 81), Van Durmen, Cr. Mihai (Joao Pedro 46) – V. Costache (64 G. Cîmpanu), Ezekiel, Omondi.
Pe bancă: M. Popescu – Trif, An. David, J. Pedro, Ekmecki, Cîmpanu, R. Cristea, Halaf, Poulolo, Tsouka, Mabea, V. Borcea. Antrenor: Mircea Rednic
Oţelul Galaţi: I. Popescu – Adăscăliţei, J. Cisse, Stevanovic, Zhelev – Cisotti (N. Roşu 76), Zivulic (S. Teles 64), Lameira – Maciel (Djuric 46), Juric (Al. Pop 65), R. Tănasă (Andronache 65).
Pe bancă: Kovalyov – Duric, Andronache, Chira, Hofman, N. Roșu, Al. Pop, Neagu, Teles, S. Rus, Yabre, D. Maftei. Antrenor: Dorinel Munteanu
Arbitri: Szabolcs Kovacs (Satu Mare) – Romică Bîrdeș (din Pitești) și Mihăiță Necula (din București). Rezervă: Andrei Moroiță (Ploiești).
Camera VAR: George Găman (Craiova) și Ciprian Danșa (Satu Mare).
Observator FRF: Nicolae Grigorescu (Timișoara)
Delegat LPF: Ioan Mărginean (Alba Iulia).
Comentariile portalului
Mulțam de comentariu. Mă onorează!
E de ilustrație, dar seamănă foarte bine cu cea din poveste. Cea originală mai există doar în părți, roțile sunt undeva în pod, cadrul tot (...)
Frumoasă istorioara, bicicleta din poză e chiar cea din poveste? Sau a-ți vrut să exemplificati modelul? Semicursiera și pegasul au fost cele mai fiabile biciclete. Cu dinam care alimenta (...)