Egal fără goluri în primul meci internațional disputat de UTA pe noua arenă „Francisc Neuman”





Gyuszi Balint, antrenorul echipei UTA, și-a dorit un adversar mai puternic pentru o repetiție în vederea meciului pe care arădenii îl vor disputa săptămâna viitoare, tot pe arena din Arad, cu Rapid București. Kolubara Lazarevac a fost aleasa pentru a fi primul adversar internațional al Bătrânei Doamne pe arena din Calea Aurel Vlaicu.
Gruparea sârbă ocupă locul 11 pe prima scenă din țara vecină. S-a prezentat la Arad cu un lot de jucători din care puteau fi recunoscuți Vasiljevic, fost la Pandurii, sau Djuranovic, fost atacant la Poli Iași.
UTA venea la acest joc fără Baravykas, care tocmai ce a marcat pentru naționala Lituaniei, fără Vorobjovas, Vukcevic, Miculescu sau Negoescu. Astfel, în primul unsprezece au apărut Balauru, în poartă, Tomozei, Isac, Shlyakov sau Antal. Meciul nu a fost de o calitate deosebită, jucătorii celor două echipe fiind lipsiți de agresivitate tocmai pentru a nu risca vreo accidentare în vederea partidelor pe care le au de disputat în campionat.
În prima parte, Erico și Antal au avut câteva situații bune de gol, în timp ce pentru sârbi putea înscrie Djuranovic, dar Benga a fost atent și a blocat acțiunea fostului atacant de la Iași. În partea secundă au apărut ocaziile mai mare, cea mai mare fiind la poarta lui Balauru, dar mingea trimisă de Dobrijevic a lovit bara.
Am asistat și la o accidentare. O tânără din peluză a fost lovită de șutul expediat de Simic și „centralul” partidei, Ovidiu Hațegan, un arbitru de Top 10 în Europa, a oprit jocul până când toți cei prezenți s-au asigurat că tânăra este bine. Balint le-a dat minute și tinerilor Mercioiu sau Cristian Mihai, iar pe parcursul celei de-a doua părți au mai intrat și Florin Ilie, Medjimorec, Bustea sau Batha, albanezul urmând să vadă partida cu Rapid din tribune din cauza faptului că este suspendat.
S-a încheiat 0-0 și acum toată atenția este îndreptată pentru pregătirea în detaliu a jocului cu Rapid, un joc care ar putea pune pe UTA pe locul 2 în clasamentul primei ligi în caz de victorie!
Aproximativ 3.000 de spectatori au asistat la acest joc, dar peste o săptămână arena va fi din nou umplută la maximum acceptat, undeva la 8.500 de suporteri.
UTA – Kolubara 0-0
UTA: Balauru – Tomozei, Erico (46 Medjimorec), Benga (60 Ilie), Shlyakov – Passaglia (60 Batha), Isac – Antal (60 Bustea), Ubbink (85 C. Mihai), Roger (76 Mercioiu) – Dangubic (46 Hora). Antrenor: Gyuszi Balint
Kolubara: Puletic – N: Stankovic, Stojanovic, N. Vasiljevic, Marjanovic- Nikolic, Petronijevic – Simic, Milisavlijevic, Andric – Djuranovic. Au mai jucat: Stanivukovic – Pecelj, Bakic, Vucetic, Loncar, Dokic, Mladenovic, Dobrijevic, Velikic, Kokovic, A. Jovanovic. Antrenor: Dejan Đurđević
Arbitri: Ovidiu Hațegan – Alina Mihoc și Lucian Berariu
Comentariile portalului
== O SA DOARA RAU -- AMERICANII VOR LOVI SI EI ==UE VA PIERDE IN RAZBOIUL ECONOMIC ==UE DEPINDE F MULT DE IMPORTURI SI S A CERTAT CU MULTA LUME =
Vaccinurile au salvat cel puţin 154 de milioane de vieţi în ultimii 50 de ani, echivalentul a şase vieţi în fiecare minut, potrivit unui studiu OMS publicat miercuri în (...)
Cu tot respectul, lăudabil că ați descoperit că nu exista perfecțiune umană. Dar oare normalitate exista? Sau o minimă evoluție? Ce ziceți de următoarele: ,, (...)