Șase medici și o asistentă de la Secția de Oncologie a Spitalului Municipal din Timișoara, acuzați de luare de mită





Șase medici și o asistentă de la Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara au fost puși sub control judiciar, pentru că au primit mită de la pacienți aflați sub tratament sau supuși unor intervenții chirurgicale, notează stiripesurse.ro
„În cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș se efectuează cercetări într-un dosar privind săvârșirea mai multor infracțiuni de luare de mită în formă continuată (multiple acte materiale), prev. de art. 289 alin. 1 rap. la art. 35 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fiind vizată, în principal, presupusa activitate infracțională a 6 medici chirurgi și o asistentă medicală din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara – Clinica de Chirurgie Generală 2 – Oncologie”, anunță Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Mită de la bolnavii de cancer
Medicii, dar și asistenta, ar fi primit mită de la pacienți sau aparținători ai acestora aflați sub tratament sau supuși unor intervenții chirurgicale în cadrul Secției Chirurgie Generală 2 și Oncologică din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara.
Citește și: Tânăr de 29 de ani, arestat pentru 30 de zile după ce a dat foc unei case la Chișlaca
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este