Echipa Liceului Național de Informatică din Arad, în finala campionatului de robotică din Rusia
Șase puști din Arad, care împreună formează echipa Delta Force a Liceului Național de Informatică din Arad, s-au calificat în finala campionatului de robotică din Rusia, care va avea loc în perioada 13 – 15 februarie la Krasnoyarsk, în Siberia.
Arădenii au impresionat, la sfârșitul anului trecut, în competiția regională de la Sankt Petersburg, cu un robot construit de ei, în valoare de aproximativ 8000 de euro.
Echipa de la Liceul Național de Informatică, care a reprezentat cu succes Aradul și la „BRD First Tech Challenge” organizat de „Naţie prin Educaţie”, este formată din Dragoș Octavian Botoșan (programator, team lider), Robert Vlășan și Laurențiu Sălăjan (departamentul tehnic), Laura Ilie, Adam Ioniță și Raul Munteanu (marketing). Merituoșii elevi, care pentru performanțele lor muncesc și la sfârșit de săptămână, îi au ca mentori pe prof. ing. Florin Feher, Corina Botoșan și Laurențiu Puf și beneficiază de susținerea directorului liceului, Maria Pașcalău.
Sponsorul celor de la Delta Force este APTIV. Cum însă domeniul în care activează echipa este unul costisitor, marile firme din Arad sunt așteptate să se alăture performanței echipei Delta Force, susținând financiar participarea acesteia la finala de la Krasnoyarsk.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)