Echipa de la Penitenciarul Arad obține victoria la „Cupa de Vest” – campionatul de minifotbal regional
Comunicat. Campionatul regional „Cupa de Vest” la minifotbal a ajuns la cea de-a XV-a ediție și a demonstrat încă o dată că sportul poate fi o cale importantă spre reintegrarea socială a persoanelor private de libertate.
Evenimentul, organizat cu succes de Penitenciarul Arad, a avut loc ieri la Sala de sport „Mihai Botez” a Universității „Aurel Vlaicu”, din Arad și a adunat șapte unități penitenciare din întreaga zonă: Arad, Aiud, Deva, Drobeta Turnu Severin, Oradea, Timișoara și Centrul Educativ Buziaș.
Această inițiativă de a organiza competiții sportive în cadrul penitenciarelor are ca obiectiv principal crearea de oportunități constructive pentru persoanele private de libertate și dezvoltarea unor abilități sociale și fizice. Participarea la astfel de evenimente sportive reprezintă o modalitate esențială de valorificare a timpului petrecut în detenție și contribuie semnificativ la procesul de reintegrare socială.
Echipa Penitenciarului Arad a demonstrat că perseverența și determinarea pot aduce triumfuri notabile, iar prin eforturile depuse, a reușit să câștige Cupa de Vest, readucând trofeul acasă după o perioadă în care acesta a lipsit.
Premiile și diplomele de participare au fost înmânate de către domnul Ovidiu Hațegan, un arbitru internațional recunoscut, ceea ce adaugă și mai mult prestigiul victoriei noastre.
„Felicitări colegilor din cadrul unității noastre care s-au implicat în organizarea activității și în antrenarea echipei, precum și persoanelor private de libertate participante”, transmite Penitenciarul Arad.
Comentariile portalului
Eu zic să mai citiți ÎNCĂ o dată, înainte să vă revoltați. În cel De-al Doilea Război Mondial (care s-a încheiat în 1945!!!) a fost infirmerie SS..... au (...)
In 1958 a fost infirmerie SS? DE PE CE PLANETĂ VINE AUTORU? Văi și amar de cultura generala a românașilor...
Polutia locală e în subordinea primarului! Deci, ce face Fritz? Degeaba se irită usristii când le dpui că toți politrucii sunt la fel, avem exemplul concret.