joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    E.ON avertizează: „zeci de persoane îşi pierd viaţa în fiecare an din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon”

    de Special Arad | 8 octombrie 2014, 11:35 AM | Știri Arad | Utile

    0

    Aproape 80 de persoane au avut de suferit, în ultimii doi ani, din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon, iar dintre acestea 22 nu au mai putut fi salvate, conform datelor E.ON Gaz Distribuţie valabile pentru cele 20 de judeţe din ţară în care compania este activă.

    Cauzele care au dus la aceste situaţii tragice sunt similare în cele mai multe cazuri, şi anume utilizarea unor coşuri de evacuare neetanşe, înfundate sau cu deficienţe de construire sau racordarea necorespunzătoare a aparatelor de încălzire la coşuri. Informarea asupra regulilor de utilizare a sistemelor de încălzire în condiţii de siguranţă şi aplicarea continuă a acestora înlătură riscurile”, a declarat Teona Oltean, Director General Adjunct E.ON Gaz Distribuţie.

    În ultimii doi ani, numărul persoanelor afectate şi al deceselor cauzate de intoxicaţii cu monoxid de carbon din aria de activitate a E.ON Gaz Distribuţie a scăzut aproape la jumătate comparativ cu perioada 2010-2012 când au fost înregistrate 149 de persoane rănite dintre care 34 şi-au pierdut viaţa.

    Cu toate acestea, din păcate, numărul persoanelor afectate de intoxicaţiile cu monoxid de carbon, respectiv al deceselor, rămâne în continuare îngrijorător.

    Putem evita toate evenimentele de acest tip, multe dintre ele tragice, dacă alocăm doar câteva minute pentru a ne informa cum să utilizăm corect sursele de energie. Acesta este şi obiectivul campaniilor de informare a populaţiei derulate de E.ON şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.) care îşi propun de asemenea să crească gradul de responsabilizare a populaţiei în ceea ce priveşte aplicarea regulilor de siguranţă.

    Astfel, reamintim consumatorilor că pentru prevenirea intoxicaţiilor cu monoxid de carbon, sistemele de încălzire trebuie să fie corect instalate, de către persoane autorizate în acest sens, întreţinute şi verificate periodic.

    Coşurile, hornurile, ţevile de evacuare trebuie şi ele inspectate periodic pentru a ne asigura că au tiraj corespunzător. Încăperile trebuie aerisite frecvent, pentru a ne asigura că există ventilaţie. Totodată, se impune supravegherea aparatelor neautomatizate care funcţionează cu flacără deschisă (ex. aragazurile) fiind interzisă utilizarea acestora ca surse de încălzire.

    Pentru siguranţa cetăţenilor, E.ON şi I.G.S.U. recomandă acestora să asigure verificarea şi curăţarea coşurilor de fum de cel puţin două ori pe an, una dintre verificări trebuind să fie efectuată neapărat înaintea începerii sezonului rece şi exclusiv prin intermediul firmelor de coşărit sau al persoanelor autorizate să efectueze asemenea intervenţii.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.