sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    E oficial: bucata de aripă descoperită în Réunion aparţine Boeingului companiei Malaysia Airlines dispărut acum un an și jumătate

    de - | 4 septembrie 2015, 9:08 AM | Internaţional

    0

    Bucata de aripă de avion descoperită la sfârşitul lui iulie pe o plajă, pe Insula Réunion, aparţine Boeingului companiei Malaysia Airlines dat dispărut în martie 2014, a anunţat joi procurorul Parisului, relatează Reuters în pagina electronică.

    O bucată de aripă – găsită pe litoralul Saint-André, în nord-estul insulei, pe 29 iulie – a fost identificată câteva zile mai târziu ca fiind un „flaperon” provenind de la un Boeing 777, acelaşi tip de avion ca cel al companiei malaysiene.

    „Este posibil ca astăzi (joi) să afirmăm cu certitudine că flaperonul descoperit pe (Insula) Réunion la 29 iulie 2015 corespunde celui al zborului MH370”, scria joi într-un comunicat François Molins, procurorul Parisului.

    Bucata de aripă de avion descoperită la sfârşitul lui iulie pe o plajă, pe Insula Réunion, aparţine Boeingului companiei Malaysia Airlines dat dispărut în martie 2014, a anunţat joi procurorul Parisului, relatează Reuters în pagina electronică.În acea catastrofă și-au pierdut viața și nu au fost încă găsiți 227 de pasageri și 12 membri ai echipajului.

    Avionul lipsă 9M-MRO, imagine din 2011.
    Dată 8 martie 2014
    Loc Necunoscut (Avion dispărut de pe radare)
    Pasageri 227
    Echipaj 12
    Tip aeronavă 9M-MRO
    Originea zborului Kuala Lumpur International Airport
    Destinație Beijing Capital International Airport
    777

    Expertize efectuate asupra acestui „falaperon” au permis relevarea a trei numere în interior, a anunţat François Molins.

    O comisie rogatorie din Spania, unde sunt fabricate piesele care poartă aceste date de fabricaţie, a permis „să se asocieze în mod oficial unul dintre cele trei numere relevate în interiorul flaperonului cu numărul de serie al flaperonului Boeingului 777 care efectua zborul MH370”, precizează el.

    Adjunctul procurorului Republicii din Paris anunţa pe 5 august că existau „indicii foarte puternice” că această piesă provenea de la zborul MH370.

    Avionul urma să asigure o legătură între Kuala Lumpur şi Beijing, pe 8 martie 2014, cu 239 de persoane la bord. Aeronava de linie a dispărut de pe ecranele radarelor după ce a deviat în mod inexplicabil câteva mii de mile maritime de la traiectoria de zbor.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.