După doi ani de pauză, festivalul Particles revine într-o nouă formulă! „Un festival cum n-a mai fost în Arad”





„Energetic, viu, electrizant și alternativ, Particles Festival revine într-o altă formulă! Un festival cum n-a mai fost în Arad, încă o dată pe harta orașului, într-un spațiu nou și sub alte culori!”, anunță organizatorii evenimentului, Asociația CitiZenit.
Prea multe detalii nu se cunosc, deocamdată, despre ediția din acest an a festivalului, decât că se va desfășura timp de trei zile, între 8 și 10 octombrie, și va avea loc pe Malul Mureșului, în zona podului Traian, după cum indică și afișul. De asemenea, se știe că festivalul se va concentra acum pe arta locală.
Aceasta va fi cea de-a patra ediție a festivalului, după primele două din fosta Fabrică Teba, în 2015 și 2016, și cea de-a treia, din 2018, care a avut loc la Terasa Riviera.
Particles #4 se organizează în acest an în cadrul proiectului cultural „Laborator intraurban. Spații interculturale”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de Centrul Municipal de Cultură Arad. „Laborator intraurban. Spații interculturale” este un proiect CitiZenit, al cărui scop este punerea în valoarea a unui spațiu cultural prin intervenții interdisciplinare și implicarea comunității locale.
Comentariile portalului
CE FAIN: TRENUL TRECE SI PRIN CARACAL CU ACEASTA OCAZIE SE POATE VIZITA SI FABRICA DE VAGOANE ARAD DE LA CARACAL CE FAIN
Da, Clubul Sportiv Baschet Arad este același cu echipa cunoscută anterior sub denumirea FCC ICIM Arad. De-a lungul timpului, echipa de baschet feminin din Arad a trecut prin mai (...)
Club sportiv baschet Arad e FCC Icim?