După ani de așteptări, stația de sortare a gunoiului de lângă municipiul Arad a fost pusă în funcțiune





După ceea ce părea o așteptare fără de final, Aradul are în sfârșit o stație de sortare funcțională.
De la momentul în care fostul operator Polaris și-a oprit activitatea și până când Primăria a dat stația în concesiunea noului operator a fost un proces lung și greoi și nici atunci nu a putut fi folosită stația, întrucât s-a constatat că sunt necesare reparații capitale. La finalul anului 2019, Primăria Arad anunța o investiție de peste 7 milioane de lei pentru a repara această stația de sortare a gunoiului care servește zona 1, 2, respectiv 5 din județ, lucrările fiind inițial estimate să dureze 4 luni. Terenul pe care este amplasată staţia de sortare se află în zona CET, în intravilanul municipiului pe Şoseaua de Centură Nord. Valoarea totală la care se credea că va urma să se ridice investiția pentru reparații era de 7.524.228,35 lei (cu TVA) din care construcția și montajul fiind 1.713.978,53 lei (cu TVA), iar utilajele și echipamentele 4.892.032,88 lei (cu TVA). Astăzi însă am aflat că investiți finală a costat 6 milioane de lei și că în sfârșit a fost dat drumul stației, ceea ce înseamnă un pas înainte pentru tot Aradul, mai ales pentru că sortarea gunoiului a fost mereu un punct sensibil.
Citește și Reparararea stației de sortare costă 7,5 milioane de lei din bugetul local al Aradului
„Suntem la stația de sortare de lângă municipiul Arad, o investiție a Primăriei de 6 milioane de lei și finalizată în luna decembrie. De astăzi aceasta va fi pusă în funcțiune, s-au terminat și reglajele. Am mai vorbit despre această stație, a fost o promisiune a administrației arădene încă de anul trecut. Am spus că până la finalul anului care s-a încheiat o vom finaliza, aceasta fiind veriga lipsă din ceea ce înseamnă sistemul integral de gestionare a deșeurilor. Practic, din acest moment vor urma și pașii făcuți în teren de a lua cât mai mult din gunoiul sortat și astfel să reușim să închidem o veche discuție care era și la nivelul orașului și la nivelul cetățenilor, dar evident și cu instituțiile precum Garda de Mediu. Aradul face un pas mare înainte și mă bucur că s-a reușit finalizarea stației de sortare în mai puțin de un an de zile”, a declarat Călin Bibarț, primarul Aradului.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)