După 4 luni de la începerea șantierului, a început și montarea granitului pe Bulevardul Revoluției





În urmă cu 4 luni, muncitorii de la Sylc Con Trans au început să demonteze primele bucăți din vechiul pavaj de pe Bulevardul Revoluției. După o perioadă în care au fost înlocuite conducte și cabluri din subteran, iar apoi o altă perioadă în care s-a așteptat după livrare, iată că în sfârșit a început montarea noilor plăci de granit.
Lucrările au început în iulie, planul fiind inițial să se realizeze un prim tronson de trotuar, între Podgoria și intersecția bulevardului cu strada I.C. Brătianu. Acest prim tronson ar fi trebuit finalizat în trei săptămâni, însă plăcile de granit s-au lăsat așteptate. Astfel că muncitorii au continuat lucrările de demontare și de intervenție în subteran mai departe, ajungând la ora actuală în dreptul Policlinicii de la Ziridava.
În tot acest timp, trecătorii au pășit pe betonul turnat pe trotuare, care a fost și el spart în mai multe rânduri, pe măsură ce se mai hotăra ulterior înlocuirea vreunei țevi.
Cu sosirea și ultimelor pachete de plăci de granit la Arad din portul Constanța (56 euro mp, o variantă găsită ca fiind mai ieftină de Primărie, decât ofertele din țară), muncitorii au început astăzi asamblarea pe porțiunea dinspre Podgoria.
Momentan, se aplică doar granitul de culoare gri, respectiv „linii” albe, urmând să mai fie asamblat și alte nuanțe (nu am fost informați încă despre ce nuanțe/culori este vorba).
Testul real va fi când plouă
„Sperăm să iasă bine, dacă nu, ce e de remediat, remediem. Cel mai important e să stea cât mai bine, să se comporte cât mai bine, să nu alunecăm la iarnă”, a spus primarul Călin Bibarț, aflat într-o vizită la fața locului.
Edilul a făcut și un test, turnând apă dintr-o sticlă și încercând aderența cu piciorul.
„Depinde ce papuci avem în picioare”, a concluzionat.
O variantă simplificată, o variantă improvizată de modernizare a Bulevardului Revoluției
Privind lucrările, putem concluziona că ele sunt o improvizație. Amintindu-ne istoricul demersurilor Primăriei din ultimii ani, ne dăm seama că într-adevăr avem de a face cu o improvizație. Amintim că Primăria Arad a realizat în 2018 o documentație ce viza remodelarea Bulevardului Revoluției, pentru care spera să obțină finanțare europeană. Problema a fost că astfel de finanțări ar fi putut fi obținute doar dacă reducea din traficul rutier, întrucât tendința europeană este ca centrele istorice ale orașelor să fie cât mai lipsite de mașini. Astfel că ar fi fost nevoie de renunțarea la măcar una dintre benzile de circulație de pe Bulevard. Cum acest lucru nu a fost agreat de Primărie, proiectul nu a mai fost eligibil.
Fiind nevoită să aloce bani doar din bugetul local, Primăria a ales o variantă simplificată: în loc să pornească o licitație publică prin care să desemneze un constructor specializat pe astfel de lucrări, a preferat să realizeze modernizarea trotuarelor din fondul de reparații, lucrările fiind executate direct de Syl Con Trans, cea responsabilă pentru reparațiile din municipiu.
Lucrări până în Piața Avram Iancu
Cum spuneam, până la ora actuală, șantierul este extins până în dreptul Policlinicii Ziridava, doar pe acea parte de trotuar. Întregul proiect însă vizează trotuarele de pe ambele sensuri, de la Podgoria și până inclusiv în Piața Avram Iancu, astfel că putem să ne așteptăm ca lucrările să se extindă pe o mare parte a anului 2024.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)