Dulce e golul patriei sau despre ceva ce trebuia să fie dar n-a fost





Ei da, între 21 August, Ziua Aradului, și 23 August, ziua eliberării de sub jugul fascist – așa se numea oficial, nu vă luați de mine! –, am zis noi că trebuie să fie 22 August.
Și a fost. A venit împreună cu ploaia și s-a dus tot cu ea. În timp ce noi, pregătiți cum am spus, i-am așteptat pe arădeni la o linguriță de dulceață. De smochine, cum am spus.
Ar fi cam tare să spunem ca arădenii au venit cu mic și mare. N-au venit! Poate pentru că a fost 22 și nu 21 sau 23, poate din cauza ploii, poate de lene, poate de frică să nu fie văzuți de alți arădeni, poate pentru că se pregăteau deja pentru megarecepția de astăzi de pe ștrand.
Cei care au venit, nu mulți, e drept, au gustat dulceața, le-a plăcut, au mai stat un pic și au plecat la treabă.
Nu e treaba noastră treaba lor, așa că, de comun acord, am hotărât să nu disperăm, mai bine să mâncăm niste mici și să bem și niște beri că așa se cuvine la români între 21 și 23 August.
Am stabilit de asemenea că, într-adevăr, ducleața făcută a doua oară este mai bună decât cea făcută prima, ceea ce la urma urmei e cât se poate de firesc.
Am căzut de acord și cu privire la dulceața vieții din Arad. Este, poate nu atât de dulce precum dulceața câștigătoare, dar în mod evident mai dulce decât aia mai puțin reușită.
Am mai bârfit noi în stânga și în dreapta, am stabilit că Fifor e oltean doar prin loc, fiind de fapt arădean de al nostru cam la fel cu primaru.
Am ajuns chiar mai departe, am pus lumea la cale, dar nu vă mai spunem nimic, trebuia să veniți si sa aflati totul direct de la sursă.
Dar nu disperați! Dulceața nu s-a terminat, se odihnește doar nițel.
Urmăriti-ne, să vedeti cât și cum!
Și să nu ne băgați de vină, noi v-am așteptat…
Comentariile portalului
V-ați prins...
De râsul curcilor cu ce "argument" vine un "jurnalist". O filmare în care persona recunoaște că a gafat pentru că s-a luat după o minciună de-a lui Nă (...)
Romania va merge mai departe, indiferent ca va iesi Gladiatorul Galeriei sau Harry Nicusor Potter, ea va ramane tot in UE, nu vor mai putea sulfari firmele de cotet ale (...)