sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Dublă sărbătoare la Sebiș: Centrul Cultural Județean și Ansamblul „Cununița” împlinesc 20 de ani

    de Tomck@t | 11 august 2021, 3:25 PM | Cultură

    0

    Ioan Dărău - coordonator Ansamblul „Cununița” Sântana, Dumitru Paina – sculptor, Ionel Bulbuc - vicepreședinte CJA și Ioana Engelhardt - director CCJA

    Înfiinţat în anul 2001, Centrul Cultural Judeţean Arad s-a impus, treptat, ca una dintre cele mai importante instituții culturale din județul Arad. La ceas de sărbătoare, evenimentul va fi marcat cu un spectacol în interpretarea unui ansamblu folcloric din județul Arad, care aniversează tot 20 de ani de existență.

    Dat fiind faptul că în acest an împlinește două decenii de existență atât Centrul Cultural Județean, cât și Ansamblul „Cununița” din Sântana, vineri, 13 august, începând cu ora 17:00, la Casa de Cultură din Sebiș va avea loc un spectacol folcloric de gală în interpretarea ansamblului sărbătorit, au anunțat astăzi organizatorii.

    Ansamblul Folcloric „Cununița” a fost înființat în anul 2001 la inițiativa lui Ioan Dărău, iar în anul 2005 a devenit Ansamblul „Cununița” U.V.V.G. Sântana, în urma semnării unui parteneriat juridic cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad.

    De ce la Sebiș și nu la Sântana sau la Arad?

    „Am organizat acest spectacol la Sebiș, dar nu ne-am dat seama pe atunci că va fi un eveniment aniversar și că împlinește 20 de ani și Centrul Cultural Județean. Așa s-a nimerit”, a precizat Ioan Dărău, coordonatorul Ansamblului „Cununița”.

    „Spectacolul de vineri va fi unul de înaltă ținută. Vom avea invitați de seamă, soliști de renume din România și ansambluri de dansuri de renume”, a mai spus Ioan Dărău.

    Printre invitații speciali se numără Orchestra Rapsodia din Arad, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, Ansamblul Folcloric „Veteranii Junii Sibiului” și soliștii Daniela Han, Alexandru Pop Zărăndean, Voichița Suba, Dorel Banci și nu numai.

    Accesul la evenimentul aniversar va fi posibil doar pe bază de invitație, însă persoanele care nu vor avea loc în sală vor putea viziona spectacolul pe ecranul amplasat în fața Casei de Cultură din Sebiș.

    Un scurt bilanț după 20 de ani

    „Centrul Cultural Judeţean Arad este iniţiator, susţinător şi partener în programe, proiecte şi acţiuni culturale, educaţionale, turistice sau sportive, adresându-se unui număr cât mai mare de cetăţeni. Ne dorim, de la an la an, să îmbunătățim tot ce se poate în ceea ce privește activitatea Centrului Cultural Județean Arad și să facem tot ce ne stă în putință pentru ca evenimentele pe care le organizăm să aibă succes la public și să avem un feedback pozitiv”, a declarat Ionel Bulbuc, vicepreședintele Consiliului Județean Arad și fostul director al Centrului Cultural Județean (în paranteză fie spus, actualul director, Ioana Engelhardt, abia a spus câteva cuvinte de introducere în cadrul conferinței de presă, care a avut loc astăzi, în curtea instituției).

    Parada Clătitelor de la Moneasa este primul mare eveniment organizat de Centrul Cultural Județean, chiar din 2001, iar cel mai vechi (preluat în organizare de către CCJA între timp) este Festivalul Cântecului Popular din Țara Zărandului, care a împlinit în acest an nu mai puțin de 50 de ani. De asemenea, Teatrul de Vară din Arad (organizat deja de 8 ani în curtea instituției, cu invitați de renume de-a lungul anilor, precum Maia Morgenstern, Ion Caramitru sau Dan Puric), noul Teatru de Vară din Moneasa (inaugurat în acest an), „Întâlniri cu personalități”, Lipova Symphonic City (anul acesta va fi pe 27 august, fiind invitați artiștii Marcel Pavel și Vlad Miriță), Filocalia și Caravana Tradițiilor de Iarnă sunt câteva dintre cele mai importante evenimente organizate de instituție, după cum a amintit Ionel Bulbuc.

    Tot în cadrul conferinței de presă de astăzi a fost anunțată și dezvelirea bustului comemorativ al pictorului Mihai Takacs (1954 – 2015), la Șilindia. Detalii aici.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.