Spun și io „dragă”, pun și liniuță între prenume și o virgula după nume, așa cum era și în scrisoarea adresată mie de către Dumneavoastră.

Pe care am primit-o azi, 25 Aprilie, după ce a fost pusă la poștă în București cu trei zile înainte.

Ce să spun, mă onorați, așa cum faceți cu încă vreun milion de pensionari. Cel puțin, din câte am auzit. Fără să-i mai pomenesc pe preoții care au primit scrisori de la colegii Dumneavoastră. Plus o sută, din câte am auzit.

Acuma, dacă îmi permiteți, era mai nimerit „stimate” sau „onorate” în loc de dragă. Nu știu cum sunt alții, dar io mă adresez cu dragă doar celor apropiați și cu adevărat dragi. Nu de alta, dar dacă ne adresăm la toți, fără excepție cu „dragă”, formula ține mai mult de bășcălie, nu de politețe. Vă mai amintiți, nu, de „Măi, dragă!”, formulă cu care un antemergător de al Dumneavoastră s-a înscris spontan în istoria zicerilor românești.

Spun toate astea și pentru a vă pregăti de cele ce urmează. Adevărul este că, așa e viața, cu mine ați dat-o-n bară. Dar rău de tot. Să vă explic.

E drept, sunt pensionar, dar nu m-am lăsat încă de tot de jurnalism. Adevărat, nu e mare lucru. Colaborez cu o publicație online din Arad, orașul în care trăiesc, cu mici întreruperi, de peste jumătate de secol. Dar problema cea mare este că am studii de istorie și de filozofie, asta doar așa ca să rămânem la subiect.

Cu alte cuvinte știu să fac diferența între vorbe și tromboane, între politică și propagandă. Mai mult, având și ceva studii de psihologie, reușesc relativ ușor să îmi dau seama dacă un om este sincer sau se dă rotund. Și atunci nu am vorbit încă de măruntele mele cunoștințe de sociologie. De feblețea mea pentru teatru și jocurile de scenă, în general.

Așa că, stimate George-Nicolae Simion, trebuie să vă spun că nu vă voi vota.

Nu vă votam nici dacă îmi puneați în plic o sută de lei. Nu știu de unde îmi veni această idee, am auzit ceva, am citit ceva pe net, știți cum e la vârsta mea, nu mai reții foarte bine când, ce și unde. Sau cum citeam nu de mult, tot pe net: pentru pensionari ar fi bine inventarea GPS-ului care pe lângă direcția în care mergi, îți reamintește din când în când și de ce te duci acolo.

Poate vă ocupați și de asta dacă reușiți cu campania de acum cu scrisorile și pensionarii vă bagă înapoi în turul doi, în locul dragului de Călin Georgescu.

Ca să nu existe dubii, vă spun și de ce nu vă votez. Nu dau doi bani, darămite un vot pe fundamentaliștii care își dau nume pompoase ca să-i amețească pe cei mai slabi cu duhul (apropo, de scrisorile trimise preoților). Pe cei care nu înțeleg ce spun, folosind cuvinte pretențioase care exprimă exact invers față de ce cred ei. Da, la suveranism mă gândesc, dar tot la fel este cu fascismul, nazismul sau legionarismul. Asta ca să nu mai pomenesc de comunismul în care m-am născut și care era o minciună la fel de mare. Poate, nu vă prindeți. Vă spun: ideea comunismului era că toți sunt egali, trăiesc la fel și se bucură de viață împreună. În comun, adică. Ei, eu l-am trăit, Dumneavoastră mai puțin. De aia vă spun: era exact pe invers.

Așa că, stimate George-Nicolae Simion, eu cred că sunteți încă tânăr, aveți timp să mai învățați, eventual după ce vă faceți un proces de conștiință și realizați că ați luat-o pe o cale greșită. Vă spun asta, fiindcă la începutul scrisorii vorbiți de originea și familia Dumneavoastră. Mulțumind familiei și neamului pentru tot ce v-au dat. Respectiv: onoarea, credința și grija pentru cei din jur.

Frumos. Dar cam pretențios așa, nițel pompos și oarecum deplasat.

Numa’ vă spun, la mine în familie era foarte important să nu minți. Nu de alta, dar, așa cum spunea tata deseori: din asta urmează toate celelalte. V-ați prins?

Dacă nu ai învățat să nu minți, poți spune ce vrei, mergând pe ideea că proștii oricum te vor crede…