Douăzeci de migranţi, depistați de polițiștii de frontieră arădeni
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat douăzeci de cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare.
Astăzi, 11.08.2021, în jurul orei 03.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean turc aflat la volanul unui automarfar, înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, alune pentru o societate comercială din Germania.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, cincisprezece cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Irak, Kuweit, Eritreea, Somalia, Turcia, Siria și Camerun, cu vârste cuprinse între 5 și 39 de ani.
De asemenea, ieri, în jurul orei 09.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier condus de un cetățean bulgar, care transporta profile metalice, cu destinaţia Germania.
În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunși în compartimentul pentru marfă, cinci cetăţeni străini.
În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 4 și 42 de ani, solicitanți de azil în țara noastră.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)