Două persoane și-au pierdut viața în urma unui incendiu puternic din Andrei Șaguna, ambele victime au fost găsite în casa care ardea

Ieri, 23.10.2020, în jurul orei 23.45, două echipaje ale Detașamentului de Pompieri Arad formate dintr-un ofițeri și 10 subofițeri, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, au intervenit în localitatea Andrei Șaguna pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o locuință particulară.
De aici și până la o dublă tragedia a mai fost doar un pas. Incendiul a fost observat foarte târziu, iar cei care au sunat într-un final la 112 au fost chiar vecinii. Din nefericire, la sosirea echipajelor de intervenție acesta se manifesta generalizat la întreag casă, aceasta fiind cuprinsă complet de flăcări.
Pompierii au început să facă pătrunderea în interior cu echipele de recunoaștere și căutare pentru a vedea dacă acolo locuia cineva, dacă există victime sau dacă cineva a reușit să se salveze. Într-un final au fost găsite două victime, un bărbat și o femeie, ambii de aproximativ 75 ani care erau deja decedați.
Incendiul a fost stins după aproximativ două ore de intervenție, iar cauza probabilă a fost un scurt circuit electric provocat de un aparat electric cu defecțiuni, posibil frigiderul.
Comentariile portalului
Unde mai pui că cei care au comis greseli in procedura de evaluare a lui Orban, adica secretariatul tehnic, a fost format din juristi, sefi si om de la reusrse (...)
A-u greșit groapa băieții
...Ilie, in afara de a-si serba ziua de nume, pe douazeci iulie 2022, nu va face nimic in Arad.Daca UTA in acest sezon a terminat pe locul "care este", in (...)