vineri, 12 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Update VIDEO. Două locuințe afectate de un incendiu puternic izbucnit azi noapte la Șiria. UPDATE. Focul a pornit de la un scurtcircuit electric

    de Ioana Costaș | 25 aprilie 2026, 8:13 AM | Știri Arad | Topic special

    0

    (foto: captură video)

    Două case au fost cuprinse de flăcări în noaptea de vineri spre duminică, în comuna Șiria. Incendiul a provocat distrugeri semnificative, flăcările mistuind atât acoperișul, cât și interiorul uneia dintre locuințe, în timp ce la cea de-a doua casă a fost afectat doar acoperișul. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

    Potrivit unor informații, proprietarii imobilului cel mai mare nu se aflau în țară în momentul producerii incendiului.

    La fața locului au intervenit pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Șiria, care au acționat pentru stingerea focului timp de aproximativ 4 ore. Pentru gestionarea situației au fost mobilizate mai multe autospeciale de stingere ale pompierilor, un echipaj SMURD, precum și autospeciale ale pompierilor voluntari.

    În total, aproximativ 1.000 de metri pătrați de acoperiș au ars în urma incendiului care a afectat cele două locuințe.

    UPDATE:

    Pompierii au stabilit că incendiul a pornit de la un scurtcircuit electric.

    Despre intervenție, ISU Arad a transmis următoarele: „În data de 25 aprilie, în jurul orei 00:45, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă cu regim de înălțime P+1+M din localitatea Șiria.

    La locul intervenției s-au deplasat, progresiv, forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad și Detașamentului Ineu cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului s-au deplasat și pompierii voluntari din cadrul SVSU Șiria.

    În momentul sosirii echipajelor la locul intervenției incendiul se manifesta generalizat la o casă cu regim de înălțime P+1+M pe o suprafață de aproximativ 200 mp și la anexe pentru păsări cu propagare la acoperișul unei case din proximitate pe o suprafață de aproximativ 250 mp. Incendiul prezenta posibilitate de propagare la o a treia locuință.

    După aproximativ 4 ore de intervenție incendiul a fost lichidat în limitele găsite fără a se fi propagat la cea de a treia locuință și din fericire nu s-au înregistrat victime. Pe timpul intervenției au fost salvate 10 păsări.

    Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind: scurtcircuitul electric”.

     

     

    Citește și: Bărbat salvat de un jandarm la Chișineu-Criș | Video · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.