Două cadavre au fost găsite în stațiunea Băile Felix! Se ia în calcul posibilitatea unei crime
Prima zi din 2026 a adus o descoperire macabră la Băile Felix: un bărbat și o femeie au fost găsiți morți într-o clădire dezafectată, în apropierea ștrandului Apollo. Victimele ar fi persoane fără adăpost, iar autoritățile nu exclud varianta unui omor urmat de sinucidere, scrie ebihoreanul.ro.
Parchetul Bihor anchetează cazul și promite detalii pe măsură ce cercetările progresează. „Facem cercetări pentru a stabili împrejurările în care au decedat cele două persoane”, a declarat Cristian Ardelean, purtător de cuvânt al instituției.
Cadavrele lor au fost găsite joi, în jurul prânzului, și nu este exclus ca unul să-l fi omorât pe celălalt, iar apoi să se fi sinucis.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a deschis o anchetă, dar n-a comunicat nimic pe marginea acestui caz. BIHOREANUL a solicitat detalii concrete, precum modul în care au fost găsite cele două persoane decedate, dacă s-a reușit identificarea lor ori dacă există suspiciuni că un criminal este în libertate, dar deocamdată aceste răspunsuri nu au venit.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)