Dosare penale pentru doi bărbați din Bodrogu Nou care pescuiau ilegal! Au încercat să fugă, însă jandarmii au fost mai rapizi
Joi seara, în jurul orei 21.00, un echipaj de Jandarmerie a prins în flagrant, în urma unei sesizări telefonice la 112, doi bărbați cu vârste de 52, respectiv 47 de ani, în timp ce scoteau o plasă monofilament de tip setcă, montată de către aceștia pe lacul Ghilin, din apropierea municipiului Arad. Pentru manipularea plasei, cei doi bărbați au folosit o barcă pneumatică cu vâsle.
La vederea echipajului de Jandarmerie, cei doi bărbați au abandonat barca și plasa, încercând să fugă, însă au fost imediat interceptați. Întrebați de către jandarmi despre activitatea desfășurată, cei doi s-au contrazis în răspunsurile oferite.
Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele celor doi bărbați, actele necesare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,, deținerea și utilizarea uneltelor de plasă tip monofilament’’, în conformitate cu O.G. 23 din 2008, privind pescuitul și acvacultura.
Unealta de pescuit și barca au fost ridicate în vederea confiscării, iar actele de sesizare au fost înaintate organelor de urmărire penală, în vederea continuării cercetărilor.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)