Donald Trump, posibilul viitor președinte al SUA, șochează electoratul democrat. Republicanii, însă, îl adoră!





Donald Trump, a atacat pe 23 august managerii fondurilor de investitii spunand ca acestia sunt „plimbatori de hartii”, „ucigasi ce scapa de pedeapsa”, pentru ca nu-si platesc cota corecta de impozite.
Trump a declarat, de asemenea, că, în cazul în care va fi ales în cea mai înaltă funcţie administrativă din SUA, va anula decretul semnat în noiembrie anul trecut de preşedintele Barack Obama şi care legiferează aflarea pe teritoriul ţării a peste 4 milioane de imigranţi ilegali. Este vorba de persoanele care se află pe teritoriul SUA de mai mult de 5 ani şi sunt părinţi ai unor cetăţeni americani sau persoane care au dreptul la şedere permanentă.
Se estimează că pe teritoriul SUA s-ar afla în prezent peste 11 milioane de imigranţi ilegali, potrivit Agerpres.
„O parte a presei este formată din cei mai răi oameni pe care i-am cunoscut vreodată. Iar un procent destul de mare din jurnalişti sunt oameni groaznici”, a declarat Donald Trump.
Donald Trump conduce în preferinţele republicanilor pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor.
Comentariile portalului
L-ați auzit pe Simi Geo sau pe cineva din staful lui de campanie să protesteze sau sa ia poziție față de închiderea Astra vagoane marfă? Cam atât î (...)
In fine,se gaseste un politruc roman sa adopte,cel putin declarativ,masuri ce guvernul ungar le-a adoptat deja,cu un mediu succes,insa orientate spre o protectie sociala reala (...)
Vreau sa știu dacă sunt angajat