Donald Trump își cheamă, din nou, suporterii la proteste

    de - | 18 March 2023, 5:40 PM | Internaţional

    0

    Fostul preşedinte american conservator Donald Trump a spus sâmbătă că se aşteaptă să fie arestat marţi şi a făcut apel la manifestaţii, înaintea unei posibile inculpări într-un caz de plată din 2016 pentru a cumpăra tăcerea unei actriţe de filme porno cu care ar fi avut o aventură, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

    Într-o postare pe reţeaua sa de socializare, Truth Social, fostul lider de la Casa Albă susţine, fără a oferi dovezi, că „scurgeri ilegale” de la biroul procurorului districtual din Manhattan indică faptul că va fi arestat. El nu a detaliat care vor fi acuzaţiile.

    „Scurgeri ilegale de la biroul procurorului districtual din Manhattan, corupt şi extrem de politizat, indică faptul că, fără să poată fi dovedită vreo infracţiune, principalul candidat republican, puternic detaşat (în alegerile primare – n.r.), şi fost preşedinte al Statelor Unite ale Americii va fi arestat marţi”, a scris Trump.

    „Protestaţi, luaţi-ne înapoi naţiunea”, a adăugat el.

    Purtătorul de cuvânt al biroului procurorului districtual nu a răspuns încă unei solicitări a Reuters de a comenta situaţia.

    Biroul procurorul districtual din Manhattan Alvin Bragg a prezentat dovezi, la începutul acestui an, unui mare juriu care investighează o plată de 130.000 de dolari pe care Michael Cohen, fostul avocat personal şi intermediar al lui Trump, a făcut-o către starul de filme porno Stormy Daniels înaintea campaniei din 2016 a lui Trump.

    Stormy Daniels, al cărei nume real este Stephanie Clifford, a susţinut că a avut o aventură cu Trump cu un deceniu în urmă. Trump a negat acest lucru.

    Mai multe detalii AICI

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.