Domnule primar, în luna iulie, în loc să vorbiți despre brad pe caniculă, mai bine vă ocupați de „căldura” Aradului în pragul iernii

Primim zeci de telefone și de solicitări de la cititori, care ne solicită să „facem ceva” ca să nu mai înghețe în case. Ne roagă să le spunem data exactă când CET-ul dă drumul la căldură. Și cu asta rămân… fiindcă nu le putem răspunde exact. Din păcate, nu putem să le spunem decât că „sperăm, săptămâna viitoare, într-o zi”, că așa ne-a spus primarul când ne-a explicat că nu a primit bani de la Guvern și de aceea există toate problemele.
Nicio explicație nu există pentru că arădenii nu au căldură în apartamente, domnule primar, niciuna! Nu ne interesează nici că nu ați primit bani de la Guvern, sau de oriunde așteptați sau aveați dumneavoastră promisiuni că primiți.
Nu ne interesează și nu îi interesează pe arădeni nicio astfel de explicație, indiferent cât de bazată ar fi ea.
Nu ne interesează și nu îi interesează pe arădeni nici faptul că dumneavoastră, în luna iulie, în loc să vorbiți despre bradul de Crăciun, de râdeau și eschimoșii, nu spuneați nimic despre problemele pe care Aradul le va avea cu frigul.
Practic, nimic nu contează, domnule primar. Vă dați seama de asta? Realizați că mii de familii stau în frig și se încălzesc cu ce apucă? Realizați că sunt elevi acasă care îngheață de frig în timpul orelor online? Realizați că există instituții (ultima, o școală) care sunt aproape în imposibilitatea să funcționeze din cauza acțiunilor administrației?
Și dacă realizați, tot cu nonșalanță răspundeți că „săptămâna viitoare, într-o zi”? Sau măcar realizați că legea este încălcată deoarece au existat trei zile consecutive în care noaptea temperaturile au fost sub zece grade și era obligatoriu ca CET să dea drumul la căldură?
Faceți-vă rondul de noapte în curtea CET, domnule primar, și rezolvați problema! Nu? De ce? E prea frig afară, în Arad, noaptea?
O ultimă remarcă. Ne spuneați că gospodarul își cumpără vara sanie și iarna car. Administrația a cumpărat brad în loc de căldură?
Comentariile portalului
Calde felicitari echipei de interventie ! Sarbatori linistite in familii !
Un articol de 3 lei. Afisele acelea nu sunt menite sa acopere nimic, sunt doar adunate pentru a fi transportate. Dar asa e cand nu ai ceva substantial de scris si (...)
Design retro, pentru ca multora din arhitectii acestei amenajari le aduce aminte de WC-ul din fundul curtii pe care aveau lipite postere cu vedeta Sabrina.