joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Update ExclusivDoi polițiști de la Rutieră au fost amenințați cu moartea de un șofer beat, noaptea trecută, în Arad. Procurorul l-a lăsat liber pentru că el n-a fost amenințat. Nici familia lui… Parchetul reacționează

    de Special Arad | 14 mai 2018, 2:48 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    16

    Scene incredibile s-au petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică la Arad, în urma unei acțiuni a polițiștilor de la Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

    Deținem informații că polițiștii Serviciului Rutier au avut parte o noapte de pomină. Sursele noastre spun că un echipaj al Poliției a oprit noaptea trecută un autoturism, aceștia aflându-se într-o acțiune de razie în Municipiul Arad. Ei bine, la oprirea autoturismului în cauză, polițiștii au avut parte de o surpriză. Unul dintre cei aflați în autoturism și care se bănuiește că s-ar fi aflat de fapt la volan, a fost rupt de beat și a susținut că nu el a condus, ci iubita sa.

    Surpriza polițiștilor a fost și mai mare când au constatat că femeia nici măcar nu deținea permis de conducere. Aceștia au încercat să-l legitimeze pe bărbatul aflat în stare de ebrietate, el fiind proprietarul autoturismului, dar și să-l înduplece să sufle în aparatul alcooltest.

    Individul, pe numele său Florin Crișan și în vârstă de 29 de ani, a refuzat categoric acest lucru, făcând în același timp și o criză de nervi și adresându-le injurii oamenilor legii. Polițiștii s-au văzut nevoiți să-l încătușeze pe bărbat și să-l ducă la recoltarea de probe biologice. Pe tot parcursul drumului, însă, bărbatul și-a ieșit din minți, iar polițiștii au avut parte de ceva ce nici o persoană nu ar trebui să aibă parte. Oamenii legii au fost amenințați de către bărbat cu moartea, acesta chiar transmițându-le polițiștilor și cum îi va omorî: „Prin înjunghiere, cu câte 15 lovituri de cuțit” – susțin sursele noastre că ar fi urlat acesta. Ba mai mult, individul i-ar fi amenințat pe polițiști că se va ocupa și de soțiile acestora… Incredibil!

    Cum lucrurile au escaladat și bărbatul a refuzat în continuare recoltarea de probe biologice, plus amenințările lansate la adresa oamenilor legii, la fața locului a fost chemat și un procuror.

    Și ca să fie și mai incredibil… aflați decizia procuroarei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad:

    Am contactat-o pe procuroarea Antoanela Ianotă, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, cea care ne-a declarat: „O colegă de a mea a fost de serviciu. În cauză s-a dispus control judiciar pentru 60 de zile, interdicția de a părăsi localitatea și i s-a interzis dreptul de a conduce, pentru refuzul de a-i fi recoltate probe”. Incredibil, nu?

    Având în vedere toate circumstanțele, amenințările care le-au fost transmise polițiștilor și familiilor acestora, dar și alte cazuri în care oamenii legii au fost amenințați, atacați, răniți sau chiar uciși de către astfel de indivizi, nu putem să nu ne întrebăm cum acest Florin Crișan a fost lăsat în libertate? Cum acest individ nu a fost arestat măcar pentru 24 de ore să aibă timp să mediteze îndelung? Ce s-ar fi întâmplat dacă în situația polițiștilor ar fi fost chiar procurorul de caz și dacă acesta sau familia acestuia ar fi fost amenințată într-un asemenea hal? Oare tot „control judiciar pentru 60 de zile” ar fi primit individul?

    (Mai 13, 2018 @ 14:02)

    Comunicat Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad

    Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, in virtutea exercitării dreptului la replică faţă de conţinutul articolului publicat in data de 13.05.2018 pe site-ul „Special Arad”, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
    Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au dispus la data de 13.05.2018, punerea in mişcare a acţiunii penale în cauza privind comiterea infracţiunilor de ultraj şi refuz recoltare probe biologice, fapte săvârşite în noaptea de 12/13.05.2018, de către o persoană oprită in trafic pentru efectuarea unui control de rutină. Cu această ocazie, persoana a refuzat să se supună recoltării probelor biologice şi a adresat ameninţări unui agent de poliţie rutieră. În cauză a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, măsură restrictivă de drepturi şi libertăţi, fiind stabilită în sarcina inculpatului obligaţia de a nu părăsi limita teritorială a judeţului Arad, precum şi interdicţia de a conduce autovehicule. Astfel, s-a dispus de către procuror o măsură apreciată ca fiind proporţională cu faptele săvârşite de inculpat, măsură restrictivă de drepturi şi libertăţi, cu respectarea normelor de drept procesual penal.
    Deşi în cuprinsul articolului este menţionat că inculpatul trebuia să fie „arestat măcar pentru 24 ore”, precizăm că potrivit dispoziţiilor legale, arestarea preventivă este o măsură procesuală ce poate fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi in condiţiile si cazurile reglementate de art.223 CPP, pe o perioadă de 30 zile, astfel că doar măsură reţinerii poate fi dispusă de către procuror pe o perioadă de 24 ore în condiţiile în care această măsură se impune a fi luată.
    Criticile aduse procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, care şi-au desfăşurat activitatea cu respectarea strictă a legii în colaborare cu organele de poliţie judiciară, lezează fundamental actul de înfăptuire a justiţiei, încercându-se acreditarea ideii că procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad nu şi-au îndeplinit obligaţiile, este de natură să pună sub semnul îndoielii legalitatea măsurii procesuale aplicată de către procuror precum şi imaginea instituţiei, deşi în speţă s-a acţionat exclusiv în scopul îndeplinirii atribuţiilor legale, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
    Pentru motivele de mai sus, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, prin intermediul Biroului de Informare şi Relaţii Publice, dezaprobă şi regretă modul în care a fost reflectată şi interpretată negativ, activitatea desfăşurată de procurorii din cadrul acestei unităţi.

    Nota editorului: Ne asumăm greșeala de a fi scris, în loc de „reținut pentru 24 de ore”, „arestat pentru 24 de ore ca să mai mediteze”. Dar cu o astfel de „găselniță” nu se cade să dai un drept la replică care să conteze, inducându-se ideea, opiniei publice, că totul e roz, că procurorii sunt buni, sunt cei mai buni, sunt perfecți și că jurnaliștii sunt singurii „vinovați”. De fapt, „vinovați” că s-au întrebat de ce nu a fost luată o altă măsură pentru un individ care a lansat amenințări cu moartea la adresa unor polițiști, aceeași polițiști cărora nu procurorul le este șef, ci doar colaborator apropiat. În fine, n-are rost… am corectat cele două greșeli din articolul ințial.

    Dar, pe de altă parte, redacția nu a afirmat că vreun procuror sau altul nu și-a îndeplinit obligațiile, ci doar ne-am întrebat, în scris, cum poate fi o măsură luată, „pentru unii, mumă, pentru alții… ”. Bun. Și? Gata? Am rezolvat? Este satisfăcut orgoliul tuturor? Bine, hai să muncim! Sau?… ce e de făcut?

    Atenție, fotografia nu este de la fața locului și are scop ilustrativ!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Parchetul de pe langa Judecătoria Arad e o unitate cu f slabe rezultate si unde pasivitatea procurorilor si lenea acestora e deja proverbiala. Antonela Ianota e si ea un bun exemplu. Desi azi nu e ea eroina. Doamna Ianota spre exemplu – fost prim procuror aici – a lasat in libertate politistul beat care a omorât acum 3 luni un om pe trecerea de pietoni. A trebuit sa intervină actualul șef al parchetului si sa infirme măsura. In afara de 3-4 nimeni nj muncește cu adevarat. Mai mult ii încurca pe polițiștii pe care cică ii supraveghează. Nu fac flagrante, nu intervin in caz de infracțiuni evidente, pierd momente importante, sunt șovăielnici si mult prea interesați sa dea bine in statistici in detrimentul dorinței de a face dreptate. Multi sunt acolo pt ca pe o piata libera si concurențiala nu ar face față. Stau sa treacă luna si sa vina salariul. Motiv pentru care in Arad autoritatea legii e tot mai firava

      +39 voturi
      +1
      -1
      • Rea credinta, ori incompetenta

        Un alt exemplu de dosar clasat dupa ureche, este acela in care procurorii, la pachet cu o polițista de la economic (care acum e procuror), refuza sa tragă la răspundere penala un grup de borfasi, specializați in executări silite/licitații trucate.
        Desi toate probele indica faptul ca funcționari corupti din cadrul ANAF Arad, dar si apropiați ai acestora, au falsificat acte procedurale, au trucat efectiv o licitație care viza un imobil evaluat la 250.000 de Euro, casa intrând finalmente in posesia unui abonat al executărilor silite ANAF, apropiat al șefului serviciului executări silite, procurori, dar si polițista delegata in cauza, AU IGNORAT ADEVARUL, AU FRATERNIZAT CU INFRACTORII (inca nedovediti), AU ÎNCĂLCAT JURĂMÂNTUL DEPUS, AU COMIS UN ABUZ, CAUZÂND O MARE NEDREPTATE FAMILIEI CARE A FOST SCOASĂ ABUZIV DIN CASA!
        De asemenea, la dosar exista o expertiza amplă, care scoate in evidentă falsurile grosolane, dar si felul in care au acționat conjugat acești borfasi in haina statului, ÎNSĂ, procurorul de caz, precum si sab pregătita polițista, au luat in considerare DOAR expertiza total inexacta, idioata (daca vreti) întocmita de un fost lucrător al ANAF Arad, coleg de munca al inspectorilor fiscali reclamati in cauza!
        Daca asta se numește JUSTITIE, domnilor/doamnelor procurori/polițiști care ati lucrat la dosarul MARINESCU IONEL, dati-mi voie sa va spun ca NU sunteti platiti degeaba! Imi asum in totalitate cele scrise aici, aștept sa se finalizeze in plan local cercetările, dupa care, vom prezenta opiniei publice, cu subiect si predicat, cu nume, cu prenume, aceasta MÂRȘĂVIE GROSOLANA, care a distrus o familie!
        Celui care a pus ilegal mâna pe casa, ii spun atat: o sa vina ziua in care vei da socoteala in fata LEGII !
        Chiar daca pe plan local sunteti intangibili deocamdată, vom găsi un procuror onest, capabil, care sa dezlege itele penale ale acestui dosar de care n-ati vrut sa va atingeți si pe care l-ati pasat de la unul, la altul, de frica eventualelor consecințel pe care le-ar putea avea ANCHETAREA CORECTA A UNOR OAMENI PUTERNICI !
        Din punctul meu de vedere (si stiti f bine cine sunt, ca v-am spus-o si in față), sunteti complici ai acestor golani, sunteti platiti degeaba, ati face bine sa lasati locul celor care cred in actul de Justitie, celor competenti, celor bine pregătiți si de buna credinta!
        Pentru suferința cauzată familiei, precum si pentru faptul ca ati călcat Legea in picioare, SA VA FIE RUSINE !

        +5 voturi
        +1
        -1
    2. Legi de tot rahatul! Asta merita impuscat direct…
      Am vazut in UK politisti ce au arestat un sofer beat,cand a inceput sa faca figuri si sa devina violent l-au umplut de electrosocuri pana avea spume la gura…poate politistii ar trebui protejati cu niste legi ca in vest,sunt tari unde pentru ofensa sau bruscat politistul faci vreo doi-trei ani cu executare…ca la urma urmei,in timpul serviciului politistul reprezinta Statul..oriunde in lumea normala daca agresezi Statul primesti peste ochi…

      +10 voturi
      +1
      -1
    3. Românul demonstrează din nou că este laş: nu este el, direct afectat, îşi pune palma în cur şi aia e.
      Mentalitate de 2 bani.
      Şi cu ce folos ?
      Ar trebui să ne întrebăm de ce aproape de fiecare dată, ce-I care merită dreptate sunt lipsiţi de ea.
      Oare asta ne dorim?

      +6 voturi
      +1
      -1
    4. Dar cate abuzuri,infracțiuni și contraventii fac polițiștii? toate sant mușamalizate și rămân în interiorul secției ca doar se acoperă unul pe celălalt. Astea nu se știu. Am filmări și poze cu un militian ce se ocupa cu lemne,am făcut plângere la municipiu și răspunsul ce a venit semnat de comandant
      zice ca nu sant ale respectivului milițian au căzut din senin sau din cer in curtea lui. Se pare ca doar prin media trebuie acționat.

      0 voturi
      +1
      -1
    5. Toate astea se intampla tot din cauza polițiștilor,procurorilor,judecătorilor care îi apără și îi ascund pe copii colegilor lor cand fac tot felul de cacaturi.
      Asta e lumea in care trăim și de care suntem protejați…”siguranta si încredere”…

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.