Doar 5% dintre utilizatorii de Android pot utiliza funcția de „downvote” pe facebook





Compania americană Facebook a confirmat că testează în prezent o funcţie prin care utilizatorii îşi pot exprima dezacordul cu privire la anumite comentarii.
Deşi reprezintă cea mai apropiată funcţie de un „dislike”, opţiune cerută de mulţi ani de un număr mare de utilizatori, butonul prin care utilizatorii îşi pot exprima dezaprobarea este valabil doar pentru comentarii, nu şi pentru postările normale.
Plasat pe aceeaşi linie cu „Like” şi „Comment”, butonul „Downvote” nu are rolul opus al butonului „Like” şi nu face o diferenţă de apreciere între cele două funcţii – aşa cum este cazul pe Reddit unde se stabileşte astfel popularitatea unui subiect sau a unui comentariu.
În schimb, „Downvote” este un instrument prin care utilizatorii îşi pot exprima dezacordul cu o anumită afirmaţie şi, eventual, să raporteze la Facebook comentariul respectiv şi să specifice motivul pentru care acel comentariu ar trebui eliminat.
Deşi are deja o facilitate similară, ce poate fi accesată dintr-un meniu contextual implementat în aşa fel încât să nu atragă prea mult atenţia, Facebook vrea ca prin noua abordare să genereze o implicare mai activă a utilizatorilor care să contribuie la eliminarea comentariilor nepotrivite.
Această abordarea ar putea ridica întrebări legate de cenzura pe care reţeaua socială, eventual la cererea unui regim opresiv, o poate impune în anumite cazuri şi în anumite regiuni ale lumii.
În prezent, butonul „Downvote” este testat pe un număr limitat de comentarii publice la postări ale unor pagini. Acesta poate fi observat doar de 5% dintre utilizatorii de Android din Statele Unite.
sursa: digi24
Comentariile portalului
Desteapta-te romane !
adevarat comuna botosani prin eftimie construieste cetul de langa satul micalaca ; eftimie are in derulare constructii energetice de 4,5 miliarde ; in arad cine are aceasta suma ; nimeni
In sfârșit sa rezolvat aceasta anomalie. Toate primatele, cu mic cu mare pocneau de bucurie de revelion. Un lucru normal. Felicitări