Îmi voi aduce mereu aminte data de 15 septembrie 1982. A fost prima zi de școală pentru mine, pentru Ionel Juncu, Arabela Kovacs, Marius Cherman, Nelu Lungu, Feliciu Sălăjan, Mariana Curta, Sergiu Paul, Gabi Ivașcu, Lenuța Ruști, Marius Marc, Flavius Circi, Daniel Pantoș, Cristi Dongea, Dorin Andraș, Mariana Vălcan, Ofelia Olariu, Loredana Pop, Voichița Fiț, Jenica Popa, Leta Vuia, Aniko Varga sau Moria Andreikovits și ceilalți, nume care multora dintre voi poate nu vă spun nimic, dar care pentru mine au fost mini-Universul primei părți a vieții…

Ploua torențial și era clar că avem emoții. Nu doar emoțiile unui nou start după cei doi-trei ani de grădiniță, dar și realmente frica că nu vom cădea în clasă cu prietenii noștri din grădiniță. Ne aflam cu toții în curtea școlii din Sânnicolaul Mic, școala veche, cea de peste drum de biserică și încă nu ne cunoșteam învățătoarea.

La un moment dat, o doamnă înaltă, cu păr lung apărea în apropierea noastră și citește o listă. Mi-am auzit numele și imediat după aceea am auzit și pe cel al lui Ionel Juncu și Arabelei. Eram fericit pentru că am căzut în clasă cu ei, cei mai buni prieteni ai mei din grădiniță. „Uite, ea va fi tovarășa învățătoare a voastră”, îmi șoptea mami, cuvinte care mi-au adus liniște pentru că prima impresie, prima vedere, mi-au adus bucurie în priviri.

Au urmat trei ani extraordinari tocmai pentru că „tovarășa” Delia a devenit pentru noi întruchiparea extraordinarului. Zâmbetul parcă-i era desenat pe figură și nu-i dispărea niciodată, vocea-i era caldă, iar statura era impozantă: o femeie înaltă, frumoasă, tânără pe care cu ușurință o puteam vedea ca pe o a doua mamă.

Răbdarea ei era ieșită din comun. Venea pe la fiecare în parte și ne lua mâna în mâna ei pentru a ne ajuta să punem codiță la litere sau să scriem cuvinte. Era foarte preocupată să scriem frumos pentru că ea chiar scria perfect. Îmi aduc aminte orele de muzică în care vocea ei ne cucerea. Trăiam într-o perioadă în care la televizor aveam doar câteva ore pe zi, iar sâmbăta seara de uitam la „Varietăți”. Mămicile noastre abia o așteptau pe Angela Similia cu șlagărele ei. „Tovarășa Delia” îi semăna perfect Angelei. Și fizic și la voce. Așa mi se părea… Și așa o și vedeam, ca pe un star.

Mult am îndrăgit-o… Nu doar eu, ci toți. Delia Radu este imaginea dascălului perfect, învățătoarea care te face să înveți de plăcere și chiar de rușine să nu o dezamăgești, să răspunzi bunătății ei prin minimul efort de a-ți face tema sau de a-ți fi învățat poezia. Și mai avea o calitate extrem de importantă: știa când și cât să ne certe.

Nu o iubeam doar noi, copiii, o iubeau și părinții noștri. Erau norocoși și ei și noi că am dat peste un o extraordinar, un om care a clădit fundația la ceea ce aveam să devenim ca oameni.

Au fost multe lacrimi în primăvara anului 1985, atunci când ne-a anunțat că din clasa a IV-a vom avea o altă învățătoare. Doamna Delia locuia în Micălaca, cartier în care locuiește și acum. A lăsat Sânnicolaul Mic pentru a-i învăța Abecedarul pe copiii de la Școala Generală Nr. 12. Pentru noi, copiii care o îndrăgeam, vestea a căzut ca un trăsnet. Țin minte lacrimile Arabelei, ale Lenuței sau Ofeliei, iar noi băieții, deși nu plângeam, parcă nu vedeam școala fără ea. Ea a plecat atunci, în acel mijloc de iunie 85, dar ne-a lăsat o zestre pe viață, un bagaj pe care-l ducem mereu cu noi oriunde. Ne-a învățat să scriem, să citim, să socotim și să cântăm, dar pe lângă toate astea, „tovarășa Delia” ne-a învățat să respectăm, să ajutăm, ne-a învățat să ne bucurăm și, foarte important, ne-a învățat să gândim.

Am avut bucuria de a o revedea în urmă cu un an. Eram pe stradă și o vedeam cum se apropie, iar timpul parcă s-a oprit în loc. Deși au trecut 35 de ani de când mi-a fost dascăl, sentimentul e același, aceeași femeie frumoasă, același zâmbet și a aceeași bunătate pe care o emană de fiecare dată.

Când noi eram mici, doamna Delia era o tânără mămică. Bogdan, fiul ei avea doar 3 sau poate 4 ani. Cu o așa mamă, Bogdan nu putea rata șansa de a deveni el, la rândul său, un dascăl extraordinar, fiind acum, la cei aproximativ 40 de ani ai săi, unul dintre cei mai iubiți învățători ai școlii de învățători, Colegiul Național „Dimitrie Țichindeal”.

Mulțumim, doamna Delia Radu, pentru tot ce ai însemnat pentru noi, pentru tot ce ne-ai învățat și totodată îți mulțumim că ai existat în viața noastră. Vei rămâne mereu „doamna copilăriei noastre” și întruchiparea extraordinarului în ochii noștri de copii…

Noi, elevii clasei dumneavoastră din perioada 1982-1985 vă dorim sănătate! Multă sănătate!