DN 7, în șantier până la final de septembrie. Drumarii lucrează pe două sectoare din județul Arad
Șoferii care circulă pe DN 7, în județul Arad, trebuie să fie pregătiți pentru restricții și circulație dirijată în mai multe zone. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că, în această perioadă, sunt active două fronturi de lucru, intervențiile fiind programate să continue până la sfârșitul lunii septembrie.
Lucrările se desfășoară atât pe tronsonul dintre Lipova și Bârzava, cât și în zona Ilteu – limita județului Hunedoara, unde drumarii continuă modernizarea carosabilului.
„Pe drumul național DN 7 se desfășoară lucrări pe două sectoare din județul Arad, cu termen de finalizare până la sfârșitul acestei luni: Sectorul Bârzava – Lipova: Echipele antreprenorului Ardelean Company Nord Vest SRL execută lucrări de întreținere curentă la partea carosabilă; Sectorul Ilteu – limită de județ Hunedoara: Secția Producție a DRDP Timișoara continuă lucrările pe un tronson de aproximativ trei kilometri, unde s-a aplicat tehnologia de reciclare in situ. A fost demarată așternerea stratului de legătură (binder), iar săptămâna viitoare, în funcție de condițiile meteo, se va așterne stratul de uzură și se vor executa apoi și marcajele rutiere. Acesta este cel de-al doilea sector modernizat în zona Ilteu – Zam, însumând un total de 5,6 kilometri de drum pe care condițiile de circulație au fost îmbunătățite”, anunță cei de la DRDP.
Pe sectorul Ilteu – limita județului Hunedoara, intervenția vizează aproximativ trei kilometri de drum. După aplicarea tehnologiei de reciclare, muncitorii au început așternerea stratului de binder, urmând ca stratul de uzură și marcajele rutiere să fie realizate în funcție de evoluția vremii.
DRDP Timișoara precizează că tronsonul aflat acum în lucru este al doilea modernizat în zona Ilteu – Zam. În urma celor două intervenții, aproximativ 5,6 kilometri de drum beneficiază de condiții de circulație îmbunătățite.
În același timp, pe sectorul Bârzava – Lipova sunt executate lucrări de întreținere curentă a carosabilului, intervențiile fiind realizate de antreprenorul Ardelean Company Nord Vest SRL.
Pentru evitarea incidentelor și pentru desfășurarea în siguranță a lucrărilor, drumarii le recomandă conducătorilor auto să circule cu atenție sporită în zonele de șantier.
„Conduceți cu viteză redusă și respectați indicațiile piloților de trafic sau ale semafoarelor temporare instalate”.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)