joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    DJ, dealeri de droguri, cămătari și proxeneți! Percheziții de amploare în mai multe locații

    de Special Arad | 8 octombrie 2015, 11:02 AM | Naţional

    0

    Percheziţii de amploare în judeţul Cluj și în Satu Mare. Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj  efectuează 7 percheziţii domiciliare pe raza judeţului,  în cadrul unei acţiuni ce vizează săvârşirea de către mai mult suspecţi a infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc.

    „În cauză există suspiciunea rezonabilă că  în perioada 2014-2015, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale,  suspecţii, au deţinut, distribuit şi comercializat diferite tipuri de droguri de risc și mare risc, cannabis, hașiș, amfetamine, ecstasy, LSD, SPEED, precum și ciuperci halucinogene, unui număr de peste 100 de consumatori de pe raza municipiului Cluj-Napoca”, se arată în comunicatul transmis de procurorii DIICOT.

    În urma investigaţiilor s-a stabilit ca o parte dintre  dintre  cei 9 suspecţi, cu vârste cuprinse între 22 și 36 de ani, sunt DJ în diverse cluburi de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

    Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca.Suportul de specialitate a fost asigurat de către  Departamentul de Informații și Protecție Internă, scrie Vocea Transilvaniei.

    Procurorii au acționat și în Satu Mare

    Procurori, polițiști și jandarmi au efectuat joi dimineață percheziţii pe str. Horea 6 din Satu Mare, fiind vizate persoane acuzate de proxenetism și cămătărie. Proxeneții au fost ridicați direct din pat de mascați și duși la audieri. Acțiunea polițiștilor vizează destructurarea unei grupări specializată în comiterea infracţiunii de proxenetism. Până la această oră, oamenii legii au efectuat 4 percheziţii domiciliare.

    Potrivit poliţiştilor, sunt puse în executare 4 mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite de comiterea infracţiunii de proxenetism, cei depistați urmând să fie conduși la sediul IPJ Satu Mare pentru audieri şi dispunerea măsurilor procedurale ce se impun, scrie Vocea Transilvaniei.

    Cei patru proxeneți coordonau o rețea de prostituție din centrul municipiului Satu Mare. Oamenii legii au documentat acest caz încă din luna februarie 2015. Cercetările arată că gruparea infracţională ar fi fost constituită în jurul liderului, în baza relaţiilor de rudenie dintre membrii acesteia.

    Imobilul de pe str. Horea 6 din Satu Mare este o pată pe imaginea orașului. Altădată un hotel boem al Sătmarului interbelic, azi simbolul decăderii orașului și al impotenței autorităților locale. Un bordel clandestin în toată regula. În plin Centrul Vechi al municipiului Satu Mare, imobilul nr. 6 de pe strada Horea, situat peste drum de Teatrul de Nord și în apropierea Turnului Pompierilor, reprezintă de vreo 20 de ani zona rău famată a orașului. Gunoaie cât cuprinde, mirosuri pestilențiale, pereți acoperiți de straturi groase de mucegai, tavane prăbușite, uși inexistente, o atmosferă dominată de prostituate și proxeneți, hoți și cerșetori aciuați ilegal aici din alte zone. O imagine apocaliptică din care nimic nu îți indică că în acest loc ar putea trăi oameni. Oameni care plătesc chirie la Primărie, scrie voceatransilvaniei.ro.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.