Directorul sportiv al echipei UTA, Claudiu Drăgan, alături de alți doi bărbați, condamnați la șase luni de închisoare pentru mărturie mincinoasă!
Directorul sportiv al echipei UTA, Claudiu Drăgan, dar și Adrian Sas și Radu Valentin Racoviță, au fost condamnați la prima instanță la șase luni de închisoare pentru mărturie mincinoasă.
Sentința a fost pronunțată la data de 8 octombrie și cei trei inculpați au drept de recurs în zece zile.
Din informațiile noastre, fostul fotbalist al echipelor UTA, Dinamo și Universitatea Craiova, Claudiu Drăgan, dar și Radu Valentin Racoviță sau Adrian Sas, au fost inculpați într-un dosar privind sechestrarea unei persoane și, așa cum spune și sentința, pentru mărturie mincinoasă.
Mai jos puteți vedea în format electronic sentința – nedefinitivă – pronunțată la data de 8 octombrie:













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)