Directorul de la Gospodărirea Comunală, Adrean Păcurar, este pe țeavă și pregătit să „zboare”





Știri Arad. Dacă informațiile noastre se confirmă în totalitate, zilele lui Adrean Păcurar ca director S.C. Gospodărirea Comunală Arad S.A. sunt numărate descrescător. Din informațiile pe care le deținem, se pare că edilul Falcă și apropiații liberali ai acestuia au ajuns la concluzia că actualul director al societății subordonate Consiliului Local Municipal Arad este depășit de situație și nu numai…
Ei bine, la acest „nu numai” o să ne referim mâine, cu probe, pentru a arăta cât de jalnică a devenit situația la această societate, cât de tare s-au „îngrășat”, mai ales directorul, Păcurar, și alți câțiva concetățeni de-ai lui, cât de țanțoși se plimbă prin localitatea vecină Aradului, Horia, și apoi cât de bine o duc unii funcționari, ce salarii de poveste au, în contradicție cu sarcinile de serviciu și, mai ales, în opoziție cu săracii muncitori de pe stradă care au recurs azi la greva generală.
Da, și Gospodărirea Comunală este o mare afacere pentru director și cei câțiva pe care și-a i-a dus lângă el pentru a-și acoperi „lucrăturile”.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este