Directorul Complexului Muzeal Arad și-a dat demisia și s-a întors la Alba Iulia

După doar un an și o lună, Constantin Ioan Inel a decis să renunțe la funcția de director al Complexului Muzeal Arad și să se întoarcă la Alba Iulia. Acesta susține că motivele sale sunt pur personale și nu de altă natură.
„Am încetat contractul de muncă începând cu data de 16 septembrie, dar din motive personale, pentru reîntregirea familiei aici, la Alba Iulia. Nu ne-am putut muta împreună acolo (n. red. – la Arad). Eu făceam naveta în weekend, am fetițele la început de gimnaziu și ne-a fost foarte greu. Am încercat toate variantele, urma să ne mutăm cu toată familia la Arad în această toamnă, dar nu am mai reușit”, ne-a declarat fostul director al muzeului arădean.
Acesta spune că regretă că nu a mai reușit să finalizeze multe dintre proiectele sale, dar pe de altă parte este mulțumit de investițiile Consiliului Județean Arad pe linie de cultură, spunând că a găsit o „mare deschidere” în acest sens.
Pe plan profesional, Constantin Ioan Inel va continua în domeniul „patrimoniu cultural”, în calitate de consilier la Primăria Alba Iulia.
Interimatul la Complexul Muzeal Arad va fi ocupat de Bogdan Blaga, directorul adjunct al instituției, urmând să fie organizat, în perioada următoare, un nou concurs pentru ocuparea funcției.
Constantin Ioan Inel a ocupat funcția de director al Complexului Muzeal Arad începând cu data de 1 august 2018, iar perioada de management, conform contractului, urma să fie 3 ani. De profesie arheolog, înainte să vină la Arad de la Alba Iulia, Constantin Ioan Inel a ocupat funcția de director adjunct la Muzeul Naţional al Unirii.
Comentariile portalului
Este adevărat, suntem, adică mai precis eu. De exemplu, după vreo cincizeci de ani de școală - elev, student, profesor - cred în continuare că poate fi și mai (...)
Dezbateri, dezbateti, .... vorbe, vorbe! Adevarul e ca daca verifici scolile si rezultatele demnitarilor romani constati ca nu au .... nici o scoala completa! Carpeli, de studii liceale ori universitare, ..... serale, la (...)
Ba! Da sunteti.... culmea! Care din voi are pasus de padurar!? Sa stie.... ce si cum cu taiatul pomilor! Ha!? Nime!? Stie dansu Bibi primar, padurar cu acte-n regula! In (...)