Directori, consilieri și foști comisari, prinși de ANI cu averi nejustificate. Sumele sunt de ordinul sutelor de mii de euro





Agenția Națională de Integritate a constatat existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate în cuantum total de 1.857.276,76 Lei în cazul a trei persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:
MANEA DANIEL. Director executiv al Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat din cadrul Primăriei Orașului Eforie, Jud. Constanța:
Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 1.337.528 Lei între averea dobândită și veniturile realizate de către MANEA DANIEL în perioada supusă evaluării.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Constanța, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către MANEA DANIEL.
EPURE GHEORGHE DORU. Consilier în cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Rm. Vâlcea/ Garda Forestieră Rm. Vâlcea:
Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 205.262 Lei între averea dobândită și veniturile realizate de către GHINEA VALERIA în perioada supusă evaluării.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Constanța, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către GHINEA VALERIA.
Comentariile portalului
In sfârșit sa rezolvat aceasta anomalie. Toate primatele, cu mic cu mare pocneau de bucurie de revelion. Un lucru normal. Felicitări
Nu vă panicați ! Va fi bine pentru cetățeni. Doar ne-au asigurat "elitele intelectuale" ale României de treaba asta. Nu a declarat Digușor că "în aceste momente (...)
Speram ca dupa 35 de ani sa putem admira doar jocurile de artificii organizate de profesionisti si autorizate! Un adevarat cosmar, din acest punct de vedere, in preajma revelionului in toate (...)