Direct în antologia fotbalului: trei penalty-uri ratate și două eliminări în meciul Petrolul – Rapid!
Acest mini-campionat din Liga 2 ne oferă meciuri pe care cu siguranță nu le vom uita, poate, niciodată. Am trăit acel meci trist pentru noi, arădenii, UTA – Turris, joc încheiat cu victoria echipei din Teleorman cu 4-3 după o evoluția a scorului halucinantă, după ratări și greșeli incredibile…
Aseară am văzut la televizor pardida Petrolul – Rapid, meci cunoscut în fotbalul românesc ca „Primus Derby”. Ploieștenii au debutat în play-off după cazurile de infectări cu COVID-19 de la nivelul lotului, situație medicală care a dus la amânarea jocului din prima etapă cu UTA. Rapid venea și ea după acel 0-0 la Mioveni și spera la o victorie care să o plaseze într-o poziție favorabilă în lupta la promovare. Mai mult decât atât, Rapid venea și după patru meciuri consecutive în care nu a marcat niciun gol.
S-a încheiat 0-0 și aseară, dar meciul a intrat deja în antologia fotbalului prin faptul că ploieștenii au ratat trei lovituri de pedeapsă în decurs de câteva minute! Rapid a evoluat în zece jucători după ce Lazăr a fost eliminat pentru două avertismente în minutul 28. Petrolul a atacat haotic și nu și-a creat situații clare de a marca, în timp ce Rapid pe plan ofensiv a contat prea puțin.
A venit acea fază din minutul 66, în care Mario Bratu a fost faultat de Mallo în careu. A executat Arnăutu, Popa a plonjat în dreapta și a prins mingea. Arbitrul Iulian Dima a dictat repetarea loviturii și i-a arătat cartonașul galben lui Popa pentru că a făcut câțiva pași în față înainte ca Arnăutu să lovească mingea. Pentru Petrolul urma să execute experimentatul Lucian Marinescu. Popa și-a reluat locul în poartă și din nou a ghicit colțul, reușind să respingă mingea trimisă de data aceasta în stânga sa. Imediat după execuție, asistentul Ferencz Tunyogi a ridicat steagul! „Centralul” Dima i-a arătat al doilea avertisment lui Popa și l-a eliminat! Urma să se repete lovitura, iar în poarta Rapidului a intrat Tătaru după ce l-a înlocuit pe Drăghiceanu. Mingea a fost luată de Mezza Colli care a executat un metru peste poartă!
Rapid a rămas cu doi jucători în minus, dar chiar și așa, după ratarea penalty-urilor putea da lovitura! Cei doi arădeni din lotul giuleștenilor au fost aproape de gol: Hlistei a luat o acțiune pe cont propriu, a șutat spre poartă, Avram a respins aproape, Jorza venit din spate a șutat din nou, dar același Avram a respins până la Goge care a trimis din voleu de la 23 de metri pe lângă bară!
Petrolul putea da lovitura în ultimele minute, dar mingea trimisă din careu cu capul de Deac a lovit transversala. S-a încheiat 0-0 și atât Petrolul cât și Rapid mai speră că pot prinde un bilet spre Liga 1.
Petrolul vine miercuri la Arad pentru a da piept cu UTA, de la ora 18.30. Știm că UTA a câștigat atât la Ploiești cât și la Arad cu 3-0 în campionatul regulat, dar acum toate acestea nu mai contează. UTA vine după înfrângerea cu Turris, astfel că disputa de miercuri are o încărcătură extraordinară. O victorie pentru gruparea antrenată de Gyuszi Balint ar putea fi decisivă în ecuația promovării, dar orice alt rezultat ar complica extrem de mult lupta pentru promovare.
Petrolul – Rapid 0-0
Petrolul: R. Avram – Sîrghi (M. Bratu 31′), Andr. Răuță, Ant. Manolache, Țicu – Pierce (Șt. Blănaru 78′) – Gab. Deac, Meza Colli, Laur. Marinescu (cpt.), Saim Tudor – Arnăutu
Rezerve neutilizate: C. Lungu, Apostolachi – D. Enache, Nițescu
Antrenor: Costel Enache
Rapid: Mih. Popa – Bonnin, Al. Iacob, Mallo, Goge (cpt.) – R. Lazăr, Jorza – Sefer (G. Crețu 81′), Alami (Djuric 46′), Drăghiceanu (Al. Tătaru 72′) – Hlistei (Bg. Manole 83′)
Rezerve neutilizate: – Băjan, Labeau, Al. Dulca
Antrenor: Dan Alexa
Eliminați: Rareș Lazăr 28′ (cumul de cartonașe galbene), Mihai Popa 68′ (cumul de cartonașe galbene)
Foto: liga2.prosport.ro
Comentariile portalului
buna ziua , unde este aceasta partie? este deschisa? multumesc
Înțeleg că domnul Antonescu a fost șomer in ultimii ani. Dar domnul Georgescu ce ocupație a avut în ultimii ani? Și-a luat puțin liber?
Pe cine vezi tu nervos, maestre?