Dinu Todoran: „Trebuie să vedem cum stăm fizic, dar mai ales mental”

    de Lucian Dănilă | 31 iulie 2021, 1:13 PM | Sport

    0

    Dinu Todoran, antrenorul echipei FCSB, spune că are mult de muncă înainte de meciul de mâine seară cu UTA, el fiind nevoit să pună accentul pe recuperarea fizică a jucătorilor săi, dar mai ales pe partea mentală.

    FCSB a pierdut la Erevan în fața echipei Sakhtar Karagandî din Kazahstan și a fost eliminată din Conference League. „Suntem conștienți că a fost o seară neagră a fotbalului românesc. Nu credeam că vom intra în galeria echipelor cu rezultate rușinoase în cupele europene. Trăiesc cu speranța că a fost doar un accident, iar jucătorii vor demonstra asta. Ne pare rău pentru milioanele de suporteri pe care i-am dezamăgit, au tot dreptul să ne conteste.

    Nu ne rămâne decât să dăm 100% pe viitor și să demonstrăm că a fost un accident. Am încredere foarte mare în fotbaliștii pe care îi am la echipă”, a declarat Dinu Todoran.

    Antrenorul echipei FCSB a mai afirmat că UTA are calitatea necesară pentru a pune probleme și că atmosfera din grupul pe care îl antrenează este puternic afectată de înfrângerea cu Karagandî. „Întâlnim o echipă UTA foarte bine organizată, care e foarte periculoasă când recuperează mingea. Trebuie să vedem cum stăm fizic, dar mai ales mental, pentru că suntem toți supărați”, a recunoscut Dinu Todoran.

    UTA – FCSB se joacă mâine de la ora 22.00, iar la partidă vor asista aproape 9.000 de spectatori.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.