Din ciclul „Ana are semințe”: este dealer de „droguri” agricole pe stadioane de 48 de ani!





Nu ne-am imaginat niciodată, în România, un meci de fotbal fără ronțăitorii de semințe. Oriunde mergi, pe orice arenă, fie din Mândruloc, din Dorohoi, Arena Națională, Pâncota sau arena unde joacă UTA, vei vedea zeci de microbiști care ronțăie într-una semințele, fie negre, fie albe.
Cineva, însă, trebuie să îi alimenteze. În ultimul deceniu, profitând de pofta românilor pentru aceste „bomboane” agricole, hypermarketurile, dar și orice alimentară de cartier, are rafturile pline cu punguțele de semințe.
Ana le face concurență. „Ana cu semințele”, așa cum este cunoscută de majoritatea celor care asistă la meciurile importante din Arad sau chiar din județ, nu ține cont de puterea financiară, de utilajele și forța de muncă ale marilor concerne, și continuă să prepare semințe după metoda tradițională, prăjitul pe tavă.
MINI-INTERVIU
– De cât timp vinzi semințe?
– De la 11 ani, iar acum mai am unul și fac 60. De când eram mică, vindeam cu mama.
– Dar de unde știi când și unde au loc meciurile?
– Păi pentru ce dau banii pe ziare? Am cumpărat Adevărul, sau cum îi zice acuma, Observatorul, mai e ală… Glasul. De acolo știu.
– Dar de internet nu ai auzit?
– Am auzit, dar ce știu eu ce e ală. Nu știu să mă uit pe el.
– O să îți fac câteva poze și le pun pe site, pe internet?
– No, da ce e ăla site? Eu nu știu să mă uit pe acolo.
– Și cum merge afacerea cu semințele?
– Tot mai greu. Pe lângă că oamenii își cumpără mulți de la alimentară, vin tot mai puțini la meciuri. Am fost azi (n.r. sâmbătă) la Pâncota. Doamne că puțini au fost, aproape că nu am vândut nimic.
– Și cu ce te deplasezi?
– Păi la meciuri în oraș mă duc cu tramvaiul. La Pâncota mă duc cu trenul, dar azi nici nu mi-am scos banii…
Comentariile portalului
Nu-i duce capul pe astia,nici cat o nuca putreda...Fa frate trasee pt ATV-uri,motociclete Enduro,Cross...Trasee stricte,nu oriunde de capul lor...Cu ghid...Dar ce ghid??? (...)
Dacă-i parc natural de ce se defriseaza în draci!?
==LA GUNOI CU CIUMA ROSIE SI CIROZA GALBENA == GUNOAIELE NE AU IMPRUMUTAT CU 200 MLD EURO SI ACUMA FUG -- CA VINE GREUL == NUMA ANUL ASTA AVEM DE PLATIT NUMA DOBANDA 14,6 (...)