Din cauza ploilor, festivalul de jazz de astăzi se mută la Filarmonică





Datorită condițiilor meteo nefavorabile, Ziua Internațională a Jazz-ului la Arad va avea loc în sala mare a Palatului Cultural și nu în fața Primăriei, cum a fost stabilit inițial. Programul muzical nu va suferi modificări și nici data: astăzi, 30 aprilie, cu începere de la 19.
Organizatorii dau asigurări că este vorba de un eveniment unic în Europa de Est. Spectacolul va fi deschis de formatia timișoreană Eclectic Version și se va încheia cu un recital inedit al trupei arădene Mario & The Teachers, trupă înființată în toamna anului 2010, la inițiativa percuționistului Mario Florescu, alături de pianistul Radu Rotaru. Vor mai urca pe scenă artiștii Vera Ciocan, Victor Miclăuș, Ionuț Dorobanțu și Ferencz Szekeres.
Intrarea este liberă.
International Jazz Day este un eveniment anual pe 30 aprilie organizat de UNESCO pentru a sărbători virtuozitatea jazz-ului ca o unealtă educațională și o forță pentru pace, dialog și cooperare între oameni. Anul acesta, epicentrul festivalului este la Osaka, Japonia, unde în aceste momente (vezi video) concertează pianiști notorii precum Herbie Hancock, Toshiko Akiyoshi, Kris Bowers, John Beasley sau Makoto Ozone; vocaliștii Dee Dee Bridgewater, Jonathan Butler sau Roberta Gambarini; trompetiștii Theo Croker, Roy Hargrove, Claudio Roditi și Terumasa Hino; saxofoniștii Kenny Garrett, Courtney Pine și Troy Roberts; chitariștii Chris Thomas King, Earl Klugh sau John Scofield și mulți alții.
Comentariile portalului
"Mă bucur că ducem lucrarea mai departe și vom avea un centru mai frumos" * Centru mai frumos înseamnă ZONE VERZI și POMI, nu betoane și asfalt. Vara e jale să (...)
Pe google maps distanta in linie dreapta de la coltul cu Corneliu Coposu cu Horia este de aproximativ 1 km. Dacă lucrează până la 31 octombrie au un progres de aprox ~6,13 (...)
Va multumesc ca ne atrageti atentia. Chiar va rog sa o faceti de cate ori aveti ceva de reclamat.