„Diferența e că, la voi, acesta înseamnă sfârșitul educației, pe când la noi e doar începutul”. De vorbă cu Gunnar Huste, despre barierele psihologice care sabotează învățământul dual la Arad

    de Raluca Medeleanu | 26 ianuarie 2020, 1:07 PM | Educaţie | Interviuri | Recomandările editorilor

    0

    Așa cum anunțam prin februarie, la Arad s-a închegat o echipă pentru a căuta cele mai bune strategii prin care să facă „școala de meserii” cât mai atractivă pentru tineri, întrucât la nivel național și, implicit, la Arad se resimte o reală criză de muncitori calificați, ceea ce aduce automat și un impact negativ asupra mediului economic. Astfel, s-a ajuns la concluzia că cea mai eficientă metodă pentru a produce profesioniști este prin învățământul de tip dual, pe care l-am putea descrie un soi hibrid al învățământului profesional, unde accentul pe practică se pune mult mai mult decât pe teorie ca elevii să învețe meserie direct „de la sursă”, petrecându-și cel mai mult timp direct în fabrică, la aparate, materiile din școală fiind doar o mică parte care să le ofere o bază. Ba mai mult, aceștia sunt motivați să învețe și printr-un imbold financiar, prin intermediul diferitelor burse, iar apoi au garanția că vor fi direct angajați.

    Citește și O echipă de profesioniști și-a pus în minte să resusciteze școlile de meserii din Arad, deși toate șansele par împotriva lor

    Pe acest considerent, Consiliul Județean Arad a început să prolifice relațiile pe care le-a dezvoltat cu autoritățile din orașul Tübingen, din Germania, cu ajutorul cărora a luat naștere acest proiect de încurajare a învățământului dual, coordonat de Dan Codre. Pentru a înțelege situația în care se află sistemul nostru, profesorul de fizică și matematică Gunnar Huste a stat întreaga săptămână trecută la Arad. Acesta este directorul unei școli duale din Tübingen (care are 3000 de elevi), unde urmează să fie trimis la training, pe urmă, un număr de cadre didactice de la Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu. Huste se află pentru prima oară în România, dar a mai derulat proiecte asemănătoare în China și Egipt, iar noi am dorit să aflăm care este viziunea sa asupra situației din Arad, care sunt principalele diferențe și, mai ales, dacă există potențial ca învățământul dual să treacă de stigmatul în care se află și să devină un trend printre tineri.

    – Cum ați hotărât să vă implicați în acest proiect de la Arad?

    – În noiembrie, Dan era în Tübingen și ne-am întâlnit într-un restaurant unde am vorbit despre proiect, iar el mi-a spus că au nevoie de puțin ajutor. Așa că am decis că trebuie să vin să văd ce este în România.

    – Este prima vizită la noi în țară?

    – Da, vin pentru prima oară… Așa că am urmărit cum stă treaba. Cred că sunt unele lucruri bune, dar pentru învățământul dual este foarte dificil. Părinții privesc diferit genul ăsta de învățământ față de cei din Germania. În Germania, ei cred că învățământul dual este o bază foarte puternică pentru orice fel de educație, că este o bună oportunitate ca tinerii să facă bani. Eu cred că așa ar trebui să fie și în România. Pentru economie este foarte important ca agenții economici să aibă angajați foarte bine pregătiți.

    – Învățământul dual e ceva relativ nou în Germania sau a fost de mult timp implementat?

    – Are o tradiție foarte lungă. De 150 de ani.

    – Și nu a avut niciodată momente în care să nu mai prindă la tineri?

    – E o opțiune mereu la modă. Acum cred că aproximativ 50% dintre tineri optează pentru educația duală în Germania.

    – Am înțeles că ați participat la proiecte de implementare a învățământului dual și în alte țări…

    – Da, am fost în China și în Egipt. Chinezii au copiat sistemul exact așa cum e la noi. Fac aceleași lucruri. Au într-o școală zece mii de elevi, așa că dacă noi avem în Germania două mașinării la o școală, ei au acolo douăzeci. Au preluat aceleași cărți, le-au tradus în chineză, fac absolut totul la fel. În general, se potrivește, dar dacă le apare câte o problemă pe care trebuie să o rezolve elevii lor, care e puțin „mai la dreapta” sau „mai la stânga” pe drum, încep să aibă mari probleme, nu le mai merge planul.

    – Și în Egipt?

    – Acolo am făcut o școală vocațională pentru electronică, a fost foarte interesant.

    – A fost complicat acolo?

    – În acea perioadă, nu. Era în 2015, era o perioadă bună pentru Egipt, dar acum nu știu ce mai e de școala aceea, nu mai avem informații. E o situație critică în Egipt acum.

    – După această vizită scurtă, ce impresie v-au lăsat elevii arădeni?

    – Într-una din școli, lucrurile stau bine (n.red. Liceul CFR), fac cam aceleași lucruri ca în Germania, alocă mult timp practicii pentru elevi, după care urmează teoria, deci lucrurile sunt puse în mișcare, dar în cealaltă școală (n.red. Aurel Vlaicu) am văzut punându-se accent doar pe teorie, am văzut profesori care nu stăpânesc prea bine ceea ce fac.

    (Dan Codre a intervenit în discuție, pentru a adăuga că experiența profesorilor de la CFR are de-a face cu faptul că în urmă cu 10 ani conducerea școlii a făcut ceva similar cu planurile lor de acum, anume a luat ca exemplu metodele de la o școală din Leipzig, ba chiar au și tradus niște manuale de acolo. L-am întrebat dacă Inspectoratul Școlar arădean a fost de acord cu o astfel de incorporare a unor metode străine, iar acesta ne-a spus că inspectorii au fost chiar foarte deschiși).

    – De aceea doriți să îi trimiteți timp de o săptămână la training în școala la care sunteți director…

    – Da, avem ideea asta, să-i luăm pe profesorii de la Vlaicu cu noi în Germania, să le arătăm toate lucrurile pe care le facem acolo.

    – Sunt deschiși la a prelua aceste strategii?

    – Vom vedea (n.red. râde). Nu știu încă.. Dar e o șansă pentru ei și sperăm să meargă.

    – Și credeți că o săptămână e de ajuns?

    – Cred că e destul ca un început. E un prim pas. Vor vedea ce facem noi, ce pot să facă în cadrul lecțiilor, cum să desfășoare un proiect practic pentru elevi. De exemplu, pentru tineri avem proiectul „bicicleta” unde ei află cum să asambleze fiecare componentă a unei biciclete. Iar la finalul proiectului vor ști să facă singuri o bicicletă, vor ști cum se leagă fiecare element, care e baza teoretică, în mecanică. Ei iau ceva din lumea lor obișnuită și printr-un lucru simplu ajung să înțeleagă anumite mecanisme care se aplică atât la funcționarea bicicletei cât și la multe alte lucruri. La alții, la Mecatronică, îi punem să construiască un aparat de făcut cocktailuri, care combină ingredientele, prin intermediul unui program, iar apoi doar apasă pe un buton. Și prin faptul că ei fac singuri ceva le oferă o motivație mult mai mare decât dacă le-ar fi doar explicate anumite lucruri.

    – Pentru că ajung să fie mândri că au făcut singuri ceva… La Arad nu ați observat astfel de exerciții?

    – Nu. La școala asta, nu. La cealaltă, se descurcă bine, dar aici nu.

    – Spuneți-ne puțin despre metodele de predare pe care le-ați observat aici, pentru că am înțeles că ați observat mai mulți profesori.

    – Sunt profesori care vorbesc. Iar un profesor care vorbește are nevoie de un elev care ascultă. Ceea ce diferă de realitate. În timp ce vorbești, poate doi elevi ascultă, dar restul sunt plictisiți. Ai nevoie de alte metode prin care să ajungi la ei… trebuie să te asiguri că elevii lucrează tot timpul cu ceva. Lucrează în clasă, fie împreună, fie singuri, merg și la practică. Elevii învață atunci când fac ei înseși lucruri. Dacă doar ascultă vorbele unui profesor, aia nu e nimic. Așa că metoda trebuie schimbată. La facultate, funcționează ascultatul, căci sunt maturi, dar la vârsta de 15 sau 16 ani, în niciun caz. Sunt prea tineri să fie motivați așa.

    – Să spunem că după acest instructaj vom avea profesori excepționali, dar ce putem facem cu mentalitatea părinților? Cunoaștem situații în care elevii și-au dorit să opteze pentru o astfel de educație, însă părinții au fost revoltați, pentru că își doreau neapărat ca ei să aibă studii universitare.

    – Cred că părinții trebuie să înțeleagă că și opțiunea asta e o cale bună pentru copiii lor să primească o educație bună și să obțină și bani și condiții bune la un loc de muncă, în același timp. Trebuie să fie o dezvoltare și în această direcție, în România. Nu doar teorie. Companiile trebuie să facă ceva cu privire la schimbarea acestei mentalități, școlile trebuie să facă și ele ceva. Trebuie să îi ia pe părinți de braț și să le arate care sunt beneficiile în acest sistem, spre deosebire de studiile universitare. După ce optează pentru studii universitare, nu știu sigur ce locuri de muncă pot găsi…

    – Aici avem într-adevăr o problemă. Avem un număr mare de absolvenți de facultate, care mai apoi nu găsesc locuri de muncă în domeniu, pentru că numărul absolvenților depășește cu mult numărul locurilor disponibile. În Germania nu vă confruntați cu această problemă?

    – Puțin. Depinde despre ce fel de facultăți vorbim. Dacă e un domeniu tehnic, atunci se găsesc locuri de muncă bune. Diferența e că în Germania, după ce un elev urmează educația duală, el poate să urmeze un soi de „postdual”, ca o completare a studiilor, cu care apoi poate urma și o facultate.

    – Și aceasta e o strategie pe care o au în vedere elevii germani?

    – Da, cam 20% așa fac. Ideea e că mai întâi au o bază practică, bine stăpânită – pe care cei de aici nu o au – ceea ce e bine și pentru companii. Dar să ne gândim, pentru cei care urmează studii universitare, mai întâi urmează liceul timp de patru ani, apoi încă minim trei ani facultatea, deci minim 7 ani ca să atingi aproape același venit pe care l-ai putea obține cu ajutorul educației duale după trei ani. Mai ales că după aceea, încă mai ai posibilitatea să continui studiile, dar deja poți să ți le plătești singur, pentru că după trei ani ai deja banii tăi. Problema e că în România priviți educația duală ca finalul de drum, pe când în Germania o privim ca pe un început de drum. Aici credeți că e o opțiune pentru cei care nu sunt buni la școală. Dar e greșit. Învățământul dual e o bază, după care tinerii pot să își perfecționeze cunoștințele pe parcurs.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.