DGASPC Arad a oferit „Trofeul dizABILITĂȚII” celor care vin în sprijinul persoanelor cu dizabilități
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad a organizat miercuri seară, la Filarmonica de Stat Arad, cea de-a doua ediție a Galei Persoanelor cu Dizabilități, cel mai important eveniment dedicat, anual, împlinirilor și realizărilor persoanelor cu dizabilități. Organizatorii și-au propus și la ediția din 2018 să promoveze abilitatea persoanelor care s-au născut sau care au dobândit un handicap de-a lungul vieții, să evidențieze realizările acestora, fiecare pas pe care îl fac înainte în lupta cu boala sau infirmitatea. Au fost invitați la Arad parteneri și colaboratori din mai multe județe ale țării, din București, Cluj, Timiș, Mureș, Caraș-Severin, dar și din Ungaria, precum și reprezentanți ai ONG-urilor active în sfera asistenței sociale și în special în domeniul persoanelor cu dizabilități.
„Ne bucurăm să reunim la Arad cu ocazia acestui eveniment persoane cu dizabilități care reprezintă pentru noi toți un exemplu, dar și specialiști în domeniul asistenței sociale, cu precădere în serviciile dedicate acestora și să evidențiem calitățile și abilitățile persoanelor afectate de boală sau infirmitate și să contribuim la deschiderea societății față de semeni, fără rezerve, fără discriminare. Avem alături de noi colegi din mai multe DGASPC-uri din România și acest fapt este salutar pentru că doar prin schimbul de experiență, de bune practici putem avansa în oferirea de servicii de specialitate la standarde de calitate cât mai înalte”, precizează Erika Stark, director general DGASPC Arad.
Evenimentul se desfășoară în fiecare an sub motto-ul „Unitate prin diversitate”, promovând exemple de integrare și respectare a drepturilor persoanelor cu dizabilități și recompensând inițiativele de incluziune și de bună practică în domeniul accesibilizării, dar prezintă și povești de succes din viața persoanelor care au reușit să depășească barierele și prejudecățile societății, compensând „dizabilitatea” cu abilități absolut uimitoare.
Pe scena Galei Persoanelor cu Dizabilități au urcat timișoreanul Costel Pîrnău, membrii Asociației Persoanelor cu Dizabilități Mentale Integra, Asociației Nevăzătorilor Arad, Asociației Persoanelor cu Handicap Neuromotor, Asociației Distroficilor Muscular din România, ai Asociației ASPIS Arad, Fundației Creștine RCE Speranța Copiilor, Asociației Gosen. Au susținut momente artistice Cvartetul Colegiul de Arte ,,Sabin Drăgoi,, Arad, Trupa de dans sportiv Azucar Palatul Copiilor Arad, precum și îndrăgitul interpret Ricardo Caria.
Pe parcursul evenimentului clădirea Filarmonicii de Stat a fost iluminată arhitectural în culoarea evenimentului, organizatorii dorind, o dată în plus, să atragă atenția asupra respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități.
Începând din acest an, Gala Persoanelor cu Dizabilității are și un „Trofeu al dizABILITĂȚII” înmânat tuturor celor care, prin contribuția lor, au îmbunătățit viața persoanelor cu dizabilități.
Partenerii Galei Persoanelor cu Dizabilități sunt: Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad și Consiliul Național al Dizabilității din România. DGASPC Arad mulțumește tuturor celor care s-au implicat în buna desfășurare a evenimentului: Cantina Municipală, Filarmonica de Stat Arad, Palatul Copiilor, Colegiul de Artă Sabin Drăgoi, Asociația Altruism și Speranță, Asociația Paul, Performance Lubricants România, Florăria Laura’s Flowers, Ratio Beach, VIT Trace Line, Policlinica Turcin, Mara’s Cakes, Ellis by Eli Lăslean, Tom Oliver și Patronatul European al Întreprinzătorilor cu Dizabilități.
Comentariile portalului
Doar ca fapt divers, Venezuela a fost distrusa de Soros & Co al caror diverticul e d-na Lasconi. Acum nu mai e problema cu "ciuma rosie"? Nici un presedinte din (...)
Falcă mai poate ajuta pnl-ul local doar printr-un singur gest; dacă își dă demisia din funcția de președinte. Este simbolul declinului Aradului. Oricum rămâne cu ciolanul (...)
Tic-tont...