Dezbatere publică, miercuri, privind alipirea canalizării din Livada de cea din Grădiște





Primăria Municipiului Arad organizează miercuri, 20 iulie, ora 18:00, consultare publică pe tema proiectului de hotărâre cu privire la „Construire rețea de canalizare în comuna Livada, județul Arad”. Cetățenii interesați sunt așteptați în intersecția străzii Vișinului cu strada Ioan Slavici din cartierul Grădiște (punctul în care ar urma să fie alipită canalizarea din Livada de cea existentă în Grădiște, preluată apoi prin conductele care străbat municipiul, cu destinația finală stația de epurare din Arad).
La consultarea publică vor participa reprezentanți ai Primăriei Arad, Primăriei Livada și ai Companiei de Apă Arad.
Discuțiile pe acest subiect au mai fost expuse pe Special Arad în mai multe articole, în cel mai recent, cu privire la ședința tehnică la care au participat și consilierii locali, fiind prezentată și poziția specialiștilor din cadrul Companiei de Apă Arad. Pentru mai multe detalii pe subiect vă recomandăm să recitiți articolul: Canalizarea din Livada a iscat din nou dezbateri intense la Arad: deși Compania de Apă a garantat reușita, consilierii nu au fost încă convinși, iar primarul Bimbo a fost acuzat că „produce panică aiurea” – Special Arad
Comentariile portalului
PS Iar după ce-l veți scrie și-i veți da și un titlu, probabil veți întelege că autorul știe totdeauna cel mai bine ce vrea să transmită prin (...)
Repet: aștept cu nerăbdare articolul.
Domnului primar,cat si consilierilor lachei locali,le uram ca sa aiba nevoie cat mai curand de serviciile medicale,insa nu din comuna,ci de spital,pentru a realiza marsavia (...)