Pe artista Luminița Penișoară am cunoscut-o prin anii 1984, 1985, la Teatrul de Stat din Arad, unde era scenograf. Câțiva ani am muncit în aceeași instituție de cutură. Ne întâlneam adesea pe holurile teatrului, în atelierul pictorilor, la repetiții sau în fața unei cafele.

Una dintre cele mai discrete prezențe. O fizionomie blândă, cu trăsături fine, frumoase, gata de pictat. Dar… nu-mi aduc aminte să-i fi văzut vreun autoportret. Poate făcuse totuși…, artiștii au perioada de autoseducție, de îndrăgostire de propriul chip și atunci ne lasă autoportretele. Îmi place să cred că a avut și ea! Și-l văd în acuarelă, neapărat. Luminița este o artistă a acuarelei. A se citi măiastră. Cred că îi era cea mai apropiată formă picturală de expresie. Cea care o reprezenta.

Citește și: Aradul, oraș mic, a mai pierdut un artist mare! Luminița Penișoară a murit lăsând lucrări în colecții particulare din mai multe țări

Dacă mă întreb de ce, găsesc explicația în admirația și duioșia ei față de lucrurile fragile, trecătoare, simple. De altfel, lucrările ei surprindeau adesea structuri transparente, caduce, domestice. Flori, fructe, vase, legume, pânze: Natură moartă cu ceainic, Dovleac și lămâie, Dovleci, Verze, un univers calm, sigur, prietenos și familiar. Nostalgic!

Aceleași caracteristici bănuiesc că le-a căutat și au dus-o spre ilustrația de carte. Animale, flori, personaje de basm, lumea satului au prins viață sub pensula ei în cărți de povești ca ale lui Dumitru Toma sau ale mele. Desenele ilustratoarei sunt foarte vii, cu personalitate, dar gingașe. Am toate desenele pentru cărțile mele făcute de ea! O bucurie, fiecare. O poveste fiecare.

Când mi-a făcut coperta pentru Zâna Pădurii, a terminat-o foarte repede. Zâna mă privea cu ochii mei! Am fost impresionată, așa cum impresionată era ea de prenumele fiului meu, cel după mama. Adesea îl rostea și rămânea pe gânduri!

În ultimii ani a plecat la București. N-am mai reușit să o mai aud. A plecat cu delicatețe, așa cum a trăit!

De la ea ne-au rămas scenografii, costume, afișe, tablouri, desene.

„Artiști ca Luminița Penișoară, încearcă să salveze concretul dintr-o lume formală și să obțină o mai joasă echivalență a libertății perfecte în spirit și gestică” Călin Dan –critic de artă

În „lirismul ei confesional” (Călin Dan) o vom regăsi ori de câte ori o vom căuta.

Drum lin, Luminița Penișoară!

Text: Lucia Bibarț