Îmi place piața la nebunie, mai ales în această perioadă a anului, când încep să apară verdețurile, cartofii noi, ridichile, să nu mai spun de căpșune sau cireșe. La astea neaoșe, mă refer, crescute sănătos, fără substanțe care să le accelereze creșterea. Așa că, mai ieri, am purces prin piață. Mi-au făcut cu ochiul niște căpșune. Arătau extraordinar, parcă erau selectate pentru „balul căpșunelor”! Ba chiar erau suspect de estetice. Mai puțin parfumate, dar… erau de Covăsânț, deci autohtone, așa cum stătea inscripționat pe un cartonaș. Ceea ce m-a frapat a fost tocmai perfecțiunea. Nu se vedea nici măcar un firicel de pământ, vreun semn că respectivele căpșune au fost culese chiar în această dimineață. Și mai era ceva nelalocul lui: mâinile precupețului. Prea nemuncite, prea finuțe – în sensul că nu erau bătătorite, ca la un agricultor. Curate nu prea erau, ba chiar se întrezărea mai mult pământ sub unghiile partenerului meu de târguială decât pe produsele sale. Așa că, în timp ce-mi scoteam portofelul și număram deja niște bănuți, ca să vadă că-s client serios, îl întreb, cu cel mai dulce glas cu putință: „De unde din Covăsânț?” No, atunci a început monologul! A urmat un ăăăă. Eu îl ajut: „La deal de-a lu’ Persida? Că am auzit că acolo s-au copt primele căpșune în Covă!” Altă onomatopee. Eu, mă dezlănțui, cu aceeași intonație dulceagă a vocii: „Aș dori să iau o cantitate mai mare, că vrea soacra să facă gem, pentru toată familia. Așa, vreo 40 de kile. Vin eu după căpșune la Covăsânț, să nu mai le cărați până în Arad”. Tipul din fața mea face o mutră lungă, apoi îmi spune că de fapt sunt căpșunele vărului său, care lucră în ture și n-are timp să vină pe piață. „Aha, îmi continuu eu tirada, păi dați-mi numărul lui de telefon, să vorbesc cu el”. Din nou bâlbâieli, apoi că nu știe dacă mai are atâta recoltă și dacă are să trec a doua zi prin piață. „No, bun” i-am spus și, totodată, mi-am spus și mie „atunci o să iau mâine toată cantitatea, să nu car acum, să le zdrobesc!”

În definitiv, mi-am dat seama de la început că ăla e producător așa cum sunt eu papuaș sub acoperire. Dar mi-a plăcut să-l chinui puțin. Și, ca fapt divers, mai știu și eu pe câțiva din Covăsânț, sigur știu mai mulți ca bărnaciul traficant de căpșune, dar habar n-am dacă există vreo Persidă prin comuna respectivă. Sau, poate c-o fi vreuna, hai două, dar nu așa multe ca Floricile, Măriile sau Elenele.

Normal că merg și mâine la piață. Dar sunt aproape sigur că n-o să mai dau de omul meu. Sau, dacă o să dau, sigur o să aibă alt cartonaș în față. Cu inscripția Felnac. Sau Seleuș!

P.S. Ce legătură are asta cu atentatul de sâmbătă? Păi nu prea are și… totuși are. Că infracționalitatea asta, care are ca vârf ba traficul internațional cu droguri, țigări sau carne vie, ba câte-un atentat desprins din „La Piovra”, pornește de jos de la firul ierbii. Sau, în acest caz, al căpșunilor.