Update Despre contractul Retim, cu „cărţile pe masă” – vorba viceprimarului sau despre cum cară Călin Bibarț – la propriu și la figurat- gunoiul pentru Retim! Reacția edilului – monumentală!

    de Alin Olteanu | 11 ianuarie 2019, 9:22 AM | Știri Arad | Topic special

    9

    Agitaţie mare sau, mai corect, presiune (în ultimele zile) prin Primăria Arad, pe tema Staţiei de Sortare a Deşeurilor din Arad. Şedinţe „extraordinare” din două în două zile pe tema încredinţării directe a staţiei către Recons. Ieşiri ironice pe facebook ale viceprimarului Bibarț, care „suduia” prin vară Retim şi pe cei ce „i-or adus” , dialoguri on-line cu Beni Vârcuş -în care Bibarț  își exprimă dorința ca în ședință să se vorbească „cu cărţile pe faţă”… Însă, surpriză, refuz categoric (al administrației) cu privire la o dezbatere publică în care să se prezinte modul dezastruos al implementării Masterplanului pe Deşeuri în Arad şi în judeţ.  Cui folosește oare acest refuz?

    Suntem deja obişnuiţi cu „şedinţe de îndată” în care se salvează situaţii limită pentru oraş. Iar pentru a da o mai mare autoritate măgăriilor  ce se ivesc din ce în ce mai des la noi, se invită şi funcţionari  de la alte instituţii care să dea dimensiuni catastrofale problemelor ivite! Aşa s-a întâmplat şi în şedinţa din 7 ianuarie când au invitat Garda de Mediu să ne expună „Catastrofa catastrofală” care, de fapt, din „cărţile” pe care le deţinem noi e chiar (şi) în ograda Gărzii, instituție care a cam dormit cu fesele direct așezate pe acest aspect, al implementării Masterpalnului de Deșeuri. Iar când spunem „cărţi” ne referim la Caietul de sarcini  care este public și este postat pe site-ul Primăriei Arad (până nu-l scoate madame Lilioara Stepănescu), a fost adoptat prin HCLM 17/2017  şi care… ar fi trebuit să fie cunoscut de viceprimar, că doar şi el l-a votat. Și, mai mult, cei din subordinea lui l-au trimis la încărcat pe S.E A.P., către cei de la A.N.A.P, bănuim că în forma votată în Consiliul Municipal şi nemodificată  (că doar nu şi-or fi permis  să modifice ceva după vot,  că asta știm că se numeşte fals şi  abuz în serviciu… Avem o mică bănuială că ar exista nişte „erori materiale” care schimbă datele problemei în mod esenţial, dar despre asta o să vorbim în viitorul apropiat).

    Și tot din categoria „cărţi” face parte şi Contractul de Concesiune nr. 1603 din 24 octombrie 2018, dintre ADISGMD şi RETIM.

    Pe scurt, ca să nu caute prea mult domnul Călin Bibarţ şi alţii interesaţi care sigur au votat -dar, probabil nu au citit ce votează – Caietul de Sarcini (anexă şi obligaţie la Contract) cităm din articolul 76: „Deşeurile menajere colectate separat se sortează la staţia de Sortare din cadrul complexului de tratare Ineu-Mocrea pentru perioada de tranziţie cuprinsă între data de începere a Contractului ( de Concesiune cu Retim -24 aprile 2018  – nota red.) şi Data de începere a Contractului de operare a Staţiei de Sortare de la Arad, proprietatea Municipiului Arad, aflată la momentul prezentei  (data aprobării Caietului de sarcini în C.L.M – ianuarie 2017 – nota red.) în contract de Concesiune al S.C Polaris M.Holding S.A. După finalizarea procedurii de atribuire a operării Staţiei de Sortare Arad, deşeurile reciclabile colectate separate din zona de  arondare se vor transporta la Staţia de Sortare Arad.”  Ce să vezi? Prevederea şi-a asumat-o inclusiv Retim câştigând licitaţia, dar, mai mult de atât, ea apare inclusiv în Contractul 1603  cu Retimul, preluată cuvânt cu cuvânt în articolul 14 alin. 1 lit. a! Întrebarea este dacă domnul Bibarţ cunoaşte aceste prevederi, le omite intenționat sau i s-a ordonat să le omită? Şi care e motivul? Cert este că Retim, de la începutul operării, nu a dus în vederea sortării nici un gram de gunoi la Complexul Ineu-Mocrea. Iar în derularea Contractului, acest aspect trebuia urmărit de ADISGMD.

    Neducându-se la sortat fluxul reciclabil de deşeuri în stație este clar că procentul de reciclare este de 1,1% aşa cum arată Garda de Mediu. Deşi trebuia reciclat 20% din totalul deşeurilor.

    Garda de Mediu – subordonată domnului Falcă prin domnul Căprar?…

    Un alt aspect – dacă tot se dorește să fie cu „cărţile pe faţă” – și noi chiar dorim să ajutăm – este că în acelaşi Contract 1603, la secţiunea „tarife”, art. 10, litera a se precizează:„În tarif vor fi incluse şi costurile pentru activităţile de… sortare … în funcţie de staţia arondată zonei de delegare specifică ZONEI I”. Cu alte cuvinte, în tariful ofertat în contract de RETIM sunt prinse inclusiv costurile aferente pentru perioada de tranziţie până la încredinţarea Staţiei de la Arad – aflată deja, aşa cum spune expunerea de  motive la  proiectul de hotărâre prin care se doreşte încredinţarea în faza de finalizare a Caietului de Sarcini- pentru transportul şi sortarea deşeurilor la Complexul Mocrea Ineu, operaţiune care NU SE REALIZEAZĂ deşi este prinsă în costurile operatorului şi conduce (iată!) la nerealizarea ţintelor de reciclare cu consecinţe de natură economică pentru bugetele  locale ale întregii Zone I arondate şi nu doar a municipiului Arad. Asta pentru că „ţintele” de reciclare a deşeurilor nu se referă în proiect doar la o unitate administrativ teritorială, ci la toate U.A.T-urile din aria de delegare. Așa că penalizarea va fi şi pentru cele cinci oraşe şi 19 comune din aria de delegare. Și atunci, de ce acest aspect îl omite Garda de Mediu Arad, dar totuşi vine pe un cal mare, cică alb, arătând pisica şi făcând presiuni în C.L.M. pentru ca să fie făcută încredințarea către Recons. Gândim și noi: de la domnul Falcă a primit comandă Garda de Mediu (instituție aflată sub „aripa” PSD) să vină să ne indice „catastrofa catastrofală”, sau de la domnul Căprar, sau de la domnul Falcă prin domnul Căprar?

    Zece autogunoiere date „dispărute” din contractul de concesiune…

    Un alt aspect grav- așa credem noi – este faptul că în cadrul unui contract finanţat pe fonduri europene se permite schimbarea destinaţiei bunurilor! Și, ca să fim mai concreţi,vă spunem că RETIM a primit, în cadul contracului, 10 autogunoiere achiziţionate de Consiliul Judeţean, cu destinaţie precisă, care este dealtfel specificată în Contractul 1603/2017, opt autogunoiere de 16 metri cubi ar trebui folosite „pentru colectarea deşeurilor biodegradabile de la gospodăriille individuale din localităţile urbane” –care, între noi fie vorba, trebuie să ajungă la Staţia de compostare în tunel, din Arad,  inaugurată încă din 19 noiembrie 2018!

    Ce lucrează la această oră mașinile primite de la CJ Arad? Deşi staţia de compostare este operaţională, aceste gunoiere transportă deşeuri amestecate la Depozitul Ecologic, compostarea fiind, bineînţeles, o formă de reciclare şi, în final, de creştere a procentului de reciclare!

    Însă asta nu îl doare nici pe vicele Bibarţ, nici pe cei de la ADISIGMD, nici pe  Garda de Mediu, nici măcar pe Ministerul Dezvoltării prin autoritatea sa, toți închizând ochii cu privire la acest aspect. Toți constată că nu se ating țintele de reciclare!

    În fine, alte 2 autogunoiere ar trebui folosite, conform Contractului, „pentru colectarea deşeurilor reciclabile din plastic/metal din localităţile rurale” (una bucată) şi „pentru colectarea deşeurilor reciclabile de hîrtie/carton din localiăţile rurale” (a doua mașină).

    Ce credeţi că fac aceste autospeciale cu destinaţie precisă? Lucrează! Dar nu fac ce trebuie, conform contractului, să facă! Cară gunoi amestecat la Groapa Ecologică! Iar asta o fac cu aprobări şi nu de capul lor!  Şi atunci de unde „Ţinte de Reciclare”? Poate ne spun cei ce nu supraveghează, cei care şi-au asumat contractul şi cei de la ministere şi autorităţi care se lasă minţite de „Rapoarte finale” care spun că proiectul este operaţional şi funcţional!  Şi de ce? Fiindcă li se permite şi chiar mai mult de atât!

    Cam ce am scris mai sus „zic cărţile” date pe față, dar nu suntem siguri că domnul viceprimar va avea voie să le interpreteze corect. Sau, poate, nici nu dorește chiar el.

    UPDATE

    Viceprimarul Bibarț a reacționat în urma apariției rândurilor de mai sus. Telefonic, acesta ne-a explicat mai multe aspecte cu privire la situația colectării deșeurilor. Însă, despre toate, o să scriem într-un articol viitor, pe măsură ce documentăm anumite situații punctuale.

    Totuși, nu putem să nu dăm publicității o frază dintre cele pe care ni le-a spus viceprimarul, considerând-o ieșită din comun. „Dacă și atunci când vrem să încredințăm stația de sortare a gunoaielor unei firme de STAT și nu uneia private, suntem bănuiți de lipsă de bună-credință, atunci încep să cred că e momentul să se meargă într-adevăr la Mocrea, dar nu la stația de sortare!”.

    Trebuie să recunoaștem că reacția este „monumentală”, dar și să precizăm că nu l-am acuzat pe edil de „lipsă de bună-credință”.

     

    Nota: Din contract:

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. N-ai prea dat pe la scoala la orele de gramatica, domnule reporter. Din partea mea, ai nota 2! Toata chestiunea asta cu salubrizarea, este o proba elocventa de incompetenta a administratiei. Nu te poti pricepe la toate! Clar! Dar, recunoaste, ca nu te pricepi! Trimite personalul la scolarizare, sa inteleaga cum se face managementul deseurilor, sau angajeaza oameni cu experienta in domeniu. “Gunoiul” nu-i o treaba simpla, pe care o maturi sub pres. Daca nu stii cu ce se mananca, vei ajunge sa te ineci cu el!

      --9 voturi
      +1
      -1
      • Domnule Călin, imi asum scaparile din articol. Dar sunt curios de ce nu spuneti dumneavoastra, fost angajat la ASA, actual angajat la o firmă care se ocupa cu reciclarea… gunoaielor, cum stă treaba cu contractul acesta cu Retim. Sau, poate, sotia dumneavoastra, angajata la CJ Arad la departamentul „Managementul Deșeurilor”, stie si mai bine. Hai, vă rog eu sa ne explicati tot, ca sa intelegem si sa nu ne înecăm. Salvați-ne!

        +19 voturi
        +1
        -1
    2. Ai dreptate Căline! Este mai important cum scrie reporterul de cât despre ceea ce scrie. Dar probabil că te simți mândru de tine. Că doar pe noi asta ne interesează ce notă îi dai tu reporterului, nu-i așa? Nota reporterului ne rezolvă problema mafiotizării colectării deșeurilor. Este mai important 2-ul tău, decât faptul că au complicat pe cât posibil toată această afacere, în așa fel încât Ei să-și poată umfla doldora conturile, … iar serviciul public de colectare a deșeurilor să fie și mai prost calitativ decât cel anterior.

      +11 voturi
      +1
      -1
    3. Dragi tovarasi si “prietini” ….daca nici dupa asemenea incompetente/furt/magarie, la care luam parte cu totii, direct sau indirect ( aici ma refer de la simplii cetateni ale caror gunoaie nu se ridica, pana la persoanele implicate direct in aceste proiecte, fie ei functionari publici, fie ei angajati ai firmelor care INCEARCA sa puna in aplicare ceva) , nu se va intampla nimic din punct de vedere penal, ne meritam soarta din plin !!!! Atunci nu ne ramane altceva de facut, decat sa le transmitem “FELICITARI celor care au furat si si-au indeplinit interesele proprii si personale, FELICITARI celor care au avut si au atatea beneficii (proprii si personale din nou) de pe urma acestuit proiect de Managment al deseurilor ( sau cum se numeste el) !!! Bravo baieti … si fete !!!
      Ah… Domnilor reporteri, daca a-ti fi lasati sa faceti un reportaj “cap-coada” incepand din prima zi de cand s-au aprobat aceste fonduri pt intreg sistemul de deseuri, pana in ziua de azi , si anume:
      – Achizitiile tuturor echipamentelor ( vezi pret real vs. pret de aschizitie )
      – Licitatiile pentru constructia si dotarea acestor statii ( De transfer, de sortare, de compost )
      – CONSTRUCTIA in sine a acestor statii, si anume: cum s-au facut vs. cum apar pe hartie facute vs. cum ar fi trebuit normal facute
      – Functionarii publici care HABAR NU AU ce au semnat, ce au facut, sau pentru ce. ( In interiorul CJA exista mici voci care spun ca s-au pierdut o parte din documentele originale ) Daca sunt adevarate aceste zvonuri, care nimeni nu este tras la raspundere pt asa ceva !?!? NIMENI !?!?!?!?!?! Imi pun si intrebarea ” Oare s-au pierdut sau sunt uitate intentionat ?”
      Pana aici discutam despre un sistem bazat pe PLICURI prin trandafiri, un sistem bazat de COMFORT , si despre un CORNU foarte descurcaret ( Aceasta fraza doar pt cunoscatori)
      Bun… mai departe…anii 2016-2017… Se schimba sistemul , bla bla, bla… vine scadenta 31.12.2018, daca nu e functional intreg sistemul , Administratia judetului trebuie sa dea inapoi 30 de milioane de euro..WOOW… care administratie !?!?!? CARE !?!?!? va spun eu care !!! TOT NOI PROSTIMEA SI OAMENII DE RAND , ca doar n-o platii nici Cionca, nici Balcea, nici Tolea , aia-i clar oameni buni !!!! Si atunci ce-or fi zis noua conducere, hai sa facem pe dracu`n patru, scoatem la licitatie aceste proiecte asa cum sunt cu o gramada de minusuri , doara-doara le bagam pe gat la careva ( licitatii facute cat mai pe bune, ca deh..de furat nu mai prea este ce, ochii sunt toti pe noi, alea alea ) Numa` bine dam si noi frumos la camere ca suntem baieti corecti etc etc etc Punem actuali angajati sa se rupa intre ei, bagam in fata oamenii casei de care vrem sa scapam etc etc etc ( multe ar fi de zis si aici…) dupa care, daca ne “iasa” bine totul e OK, daca nu, acei angajati de pe vrea plicurilor prin trandafiri ar fi vinovati. …
      Asa ca , ma repet, dragi ziaristi, asa manipulati si condusi cum sunteti, daca faceti o “ancheta”, de acolo sa porneasca niste cercetari in adevaratul sens al cuvantului, iar cineva sa fie totusi tras la raspundere, altfel poate ar decurce lucrurile… totusi cineva trebuie sa schimbe ceva… de undeva trebuie sa porneasca… In numele judetului, va rugam INCEPETI ODATA CURATENIA atat pe strazi dar mai ales intre oamenii incompetenti care ne conduc !!!!!!!!

      +16 voturi
      +1
      -1
    4. Draga domnule Olteanu! Imi cer scuze daca te-am lezat, cu referire la gramatica. Am avut si eu activitati conexe cu mass media, si deh, poate mi-o fi ramas oaresce “defect” profesional. In fine… Eu am scris clar in comentariul meu: trebuie sa lucrezi cu oameni priceputi atunci cand iti doresti sa ai succes. Asta e valabil pentru orice proiect. Ce sa spun mai multe? E simplu, nu-i asa? Cu permisiunea ta, as dori sa incheiem aici, dialogul nostru public.

      --6 voturi
      +1
      -1
    5. Ce să mai spui? Se poate duce de acum! Păi cum Căline tată? Firmă de stat a CLM Arad, care să sorteze gunoi pe pierdre pentru celelalte localități din Zona 1 , 2 și 5? Pentru că și localitățile din respectivele zone trebuie sa duca reciclabilul tot la Stația de la Arad! Adica eventualele pierderi să le plateasca bugetul local de la Arad pentru ambițiile voastre să nu oblugați Retimul sa facă ce trebuie si sa acopere pierderile prin Recons? NU LA MOCREA E LOCUL CELOR CE FAC ASTA! CI LA LOCURI UNDE SĂ MEDITEZE O VREME !

      +4 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Vasile

    5 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.