joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Despăgubiri record pentru un tânăr care a lovit un câine pe Autostrada Arad-Timișoara și și-a făcut praf mașina

    de - | 21 iulie 2017, 11:50 AM | Regional | Topic special

    3

    Un programator în vârstă de 32 de ani din Timişoara a câştigat, recent, un proces deschis împotriva Statului Român după un accident în care a lovit un câine ciobănesc intrat pe autostrada Arad – Timişoara.

    Timişoreanul a demonstrat că plasele de protecţie ale autostrăzii erau rupte pe mai multe porţiuni, iar judecătorii i-au dat câştig de cauză, obligând statul să îi achite şoferului daune morale de 10.000 de lei şi daune materiale de 14.000 de lei, scriu cei de la banatenii.ro.

    Accidentul care l-a avut ca protagonist pe Marius Pop a avut loc în august 2014. Tânărul se întorcea împreună cu soţia şi cu copilul de un an din concediu. Pe autostrada Timişoara – Arad, când mai avea câţiva kilometri până acasă, timişoreanul, care circula cu aproximativ 120 km/h a lovit în plin un câine ciobănesc intrat pe autostradă.

    În urma impactului câinele a murit pe loc, iar maşina şoferului a fost avariată. Marius Pop a deschis un proces în care i-a cerut Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale daune materiale de 14.000 de lei şi daune morale de 10.000 de lei.

    Judecătoria Timişoara, unde procesul s-a judecat în primă instanţă, i-a respins cererea tânărului arătând că şoferul ar fi trebuit să îl identifice pe proprietarul câinelui pentru a se îndrepta împotriva lui. În acelaşi timp, judecătorul a ignorat pozele depuse la dosar, în care se arată că plasa de protecţie montată de-a lungul autostrăzii are deficienţe.

    Judecătorul a arătat că nu se poate demonstra că animalul a intrat pe autostradă prin locurile în care plasa este ruptă. Şoferul a avut, însă, câştig de cauză la Tribunaul Timiş, unde cererea i-a fost admisă, iar statul a fost obligat să achite daune morale de 10.000 de lei şi despăgubiri materiale de 14.000 de lei. „Consider că este foarte grav incidentul pentru că la 120 de km/h orice manevră bruscă poate fi fatală. Dacă încercam să evit câinele intram sub TIR-ul aflat pe prima bandă”, a declarat Marius Pop. La recurs, Tribunalul Timiş a schimbat decizia.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Excelent!! Bravo!! Atata incompetenta si indolenta ca la CNADNR n-am intalnit nicaieri! Le-am trimis mail-uri in repetate randuri, in cursul anilor 2014-2015, semnalandu-le lipsa gardului de protectie pe mai multi kilometri. N-au avut bunul simt nici macar sa-mi multumeasca pentru atentionari, despre remedierea situatiei in teren nici vorba! Circulam des pe relatia Arad-Timisoara in perioada aceea, si am fost foarte aproape de un accident similar cu al lui Marius. Veneam noaptea de la Timisoara, si la 130km/h, m-am trezit cu 2 cerbi(!!!) in mijlocul benzii mele de circulatie, in bataia farurilor! Zona era undeva la limita celor 2 judete, iar gardul de protectie lipsea pe mai mult de 1km, si a ramas asa neinlocuit timp de cel putin un an.Le-am scris un email celor de la Autostrazi cu incidentul meu, dar nu s-au obosit nici macar sa-mi raspunda! Tagma de oportunisti profitori pe bani publici!

      +7 voturi
      +1
      -1
    2. Eu nu inteleg cum primul judecator nu a dat dreptate acestui pagubit …si ma gandesc ca acel judecator inca judeca ar trebui ca judecatorii sa raspunda in solidar cu paguba sa fie sanctionat mie imi da impresia ca acesti judecatori sunt dumnezei da orice solutie pt ca stiu ca nu raspund!!!

      +7 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.