Despăgubiri record pentru un tânăr care a lovit un câine pe Autostrada Arad-Timișoara și și-a făcut praf mașina





Un programator în vârstă de 32 de ani din Timişoara a câştigat, recent, un proces deschis împotriva Statului Român după un accident în care a lovit un câine ciobănesc intrat pe autostrada Arad – Timişoara.
Timişoreanul a demonstrat că plasele de protecţie ale autostrăzii erau rupte pe mai multe porţiuni, iar judecătorii i-au dat câştig de cauză, obligând statul să îi achite şoferului daune morale de 10.000 de lei şi daune materiale de 14.000 de lei, scriu cei de la banatenii.ro.
Accidentul care l-a avut ca protagonist pe Marius Pop a avut loc în august 2014. Tânărul se întorcea împreună cu soţia şi cu copilul de un an din concediu. Pe autostrada Timişoara – Arad, când mai avea câţiva kilometri până acasă, timişoreanul, care circula cu aproximativ 120 km/h a lovit în plin un câine ciobănesc intrat pe autostradă.
În urma impactului câinele a murit pe loc, iar maşina şoferului a fost avariată. Marius Pop a deschis un proces în care i-a cerut Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale daune materiale de 14.000 de lei şi daune morale de 10.000 de lei.
Judecătoria Timişoara, unde procesul s-a judecat în primă instanţă, i-a respins cererea tânărului arătând că şoferul ar fi trebuit să îl identifice pe proprietarul câinelui pentru a se îndrepta împotriva lui. În acelaşi timp, judecătorul a ignorat pozele depuse la dosar, în care se arată că plasa de protecţie montată de-a lungul autostrăzii are deficienţe.
Judecătorul a arătat că nu se poate demonstra că animalul a intrat pe autostradă prin locurile în care plasa este ruptă. Şoferul a avut, însă, câştig de cauză la Tribunaul Timiş, unde cererea i-a fost admisă, iar statul a fost obligat să achite daune morale de 10.000 de lei şi despăgubiri materiale de 14.000 de lei. „Consider că este foarte grav incidentul pentru că la 120 de km/h orice manevră bruscă poate fi fatală. Dacă încercam să evit câinele intram sub TIR-ul aflat pe prima bandă”, a declarat Marius Pop. La recurs, Tribunalul Timiş a schimbat decizia.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.