joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Deși banii există, plata granturilor de câte 5.000-120.000 de euro va mai întârzia 30 de zile

    de - | 31 august 2022, 6:22 PM | Business | Naţional

    0

    Fermierii mai au de așteptat pentru plata granturilor pentru capital de lucru în valoare de până la 120.000 de euro. Ministrul Antreprenoriatului și Turismului a explicat că în prezent nu are accesul în aplicație pentru a putea face verificările pe dosare.

    Beneficiarii Măsurii 2 din cadrul schemei de ajutoare de stat Agri-Food 2022 mai au de așteptat până când primesc banii. La Măsura 1 din cadrul schemei de ajutoare de stat pentru sectorul agro-alimentar, Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) a plătit deja microgranturile de câte 5.000 de euro fermierilor și antreprenorilor calificați la finanțare.

    La Măsura 2, administrată de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, granturile de câte 5.000-120.000 de euro mai întârzie, chiar dacă MAT a primit toate fondurile necesare, prin rectificarea bugetară.

    „Din păcate, în momentul de față nu avem accesul în aplicație, colegii de la STS (Serviciul de Telecomunicații Speciale – n.r.) nu ne-au permis accesul în aplicație pentru a putea face verificările. Din momentul în care o vor face, echipa de la minister are nevoie de 30 de zile pentru a verifica toate contractele, după care vom putea începe plățile” – a spus Daniel Cadariu, răspunzând întrebării reporterului StartupCafe.ro.

    Potrivit unor surse ministeriale, citate de StartupCafe.ro, abia spre finalul lunii septembrie STS ar urma să finalizeze modulul informatic necesar verificărilor, după care încă o lună vor mai dura verificările efectuate de funcționarii din agențiile IMM din subordinea MAT. Așadar, abia spre finalul lunii octombrie ar trebui să se aștepte beneficiarii Măsurii 2 să-și primească granturile de capital de lucru IMM Agri-Food.

    Ministrul Cadariu a confirmat informațiile publicate anterior de StartupCafe.ro potrivit cărora MAT a primit toate creditele bugetare necesare plăților de la Măsura 2 Agri Food, prin rectificarea bugetară, la care se adaugă aproximativ 100 de milioane de lei din relocări de la alte ministere.

    „Avem suma integrală, pentru că diferența am primit-o prin relocare de la alte ministere” – a precizat Cadariu.
    Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca atare vom acționa în consecință.

    Mai multe detalii pe agrointel.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.