sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Dosar EPPO: Patru inculpați trimiși în judecată pentru fraudarea subvențiilor pentru pășuni. Parte din terenuri se aflau în județul Arad

    de Ioana Costaș | 30 septembrie 2025, 7:26 PM | Recomandările editorilor | Regional

    0

    Parchetul European (EPPO) a trimis în judecată, în urma unei anchete efectuate la Timișoara, patru suspecți, dintre care trei sunt funcționari publici, acuzați că au pus la punct o schemă prin care au obținut ilegal 2,2 milioane de euro din subvențiile UE destinate pășunilor.

    Principalul inculpat, Dumitru Andreșoi, crescător de ovine cu o proprietate extinsă în România, ar fi coordonat mecanismul fraudulos. Conform anchetei, între 2018 și 2023, acesta ar fi folosit angajați pentru a identifica și închiria terenuri – unele dintre ele în județe din vestul țării, printre care și Arad – pe care nu le deținea, înscriindu-le ulterior pe numele părinților săi și al unei firme controlate de el. Cu sprijinul unor funcționari din cadrul Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) – Centrul Județean Hunedoara, terenurile erau declarate eligibile pentru subvenții, deși includeau suprafețe supraevaluate sau chiar păduri, care nu se calificau pentru finanțare.

    Astfel, au fost obținute aproximativ 2,2 milioane de euro (11,2 milioane lei). O altă cerere de plată, în valoare de 1,59 milioane de euro (7,9 milioane lei), a fost depusă, însă banii nu au mai fost virați datorită intervenției la timp a EPPO.

    Dacă vor fi găsiți vinovați, inculpații riscă pedepse cuprinse între 3 și 10 ani de închisoare.

    Anterior, alți cinci suspecți – printre care doi funcționari publici – au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției și au pledat deja vinovați. Pentru a recupera prejudiciul, autoritățile au pus sub sechestru 86 de terenuri aparținând lui Dumitru Andreșoi, evaluate la aproximativ 170.000 de euro (841.968 lei).

    Toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei decizii definitive de către instanțele române.

    EPPO este parchetul independent al Uniunii Europene, responsabil de investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor ce afectează bugetul comunitar.

    Citește și: Dosarul „Shock Kebab”: Tribunalul Arad a amânat pronunțarea în cazul traficanților de droguri care au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu DIICOT

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.