Descoperă Mănăstirea Hodoș-Bodrog în 4 minute…





Mănăstirea Hodoş-Bodrog este un vechi centru de rugăciune, cultură şi activitate socială, din vestul ţării noastre. Atestată de la începutul mileniului al II-lea, dar prezentă în tradiţia locului cu mult timp înainte, mănăstirea de pe malul Mureşului a rezistat în faţa degradării timpului, chiar şi a crudului general Bukow, fiind şi astăzi un loc unde credincioşii îşi pot pleca genunchii la rugăciune. Meritul mănăstirii este acela de a fi rezistat în faţa influenţei sârbe, aparţinând pentru mult timp de scaunul de la Carloviţ, care a trimis aici călugări şi stareţi de naţionalitate sârbă. Se spune că mănăstirea este şi o dovadă a continuităţii daco-romanilor pe aceste locuri, deoarece în zidul bisericii s-au găsit cărămizi romane cu sigiliul Legiunii a 5-a Macedonica.
Nu este deloc greu să ajungi la Mănăstirea Hodoş-Bodrog. La nici 12 kilometri de oraşul Arad, pe şoseaua spre Periam, în satul Bodrogu Nou, aproape de râul Mureş, faci la dreapta pe un drum mai îngust, care duce direct spre mănăstire. Dovada că te îndrepţi spre mănăstire sunt troiţele de piatră, înnegrite de ceara lumânărilor şi presărate din loc în loc până la poarta mănăstirii. Înainte de a intra efectiv între zidurile mănăstirii, după ce treci de clopotniţa abia terminată, e imposibil să nu te fascineze grădina imensă care îţi apare în faţă, inundată cu tot soiul de flori. Aici este „antecamera“ unde reuşeşti să te linişteşti şi să te pregăteşti sufleteşte pentru a te împărtăşi din bogăţia duhovnicească a mănăstirii care i-a dat puterea de a sta falnică atâtea secole. Liniştea, atmosfera de reculegere, combinate cu intimitatea spaţiului în care intri, cu adevărat te îndeamnă la rugăciune. Fiecare componentă a peisajului care îţi apare în faţă, de la biserica veche, până la arborii bătrâni sub care te adăposteşti vara de arşiţa soarelui, constituie o dovadă a istoriei îndelungate a acestei mănăstiri.
surse: SkyTrip, ziarullumina.ro
Comentariile portalului
Unde?
În 2005 , prin ianuarie, 1 euro=3.93 lei. După 20 de ani, vedem. În 20 de ani o creștere cu aprox. 25%. Oare la cat va ajunge in 20 mai, la 2 zile după victoria lui Gică (...)
Valea intră la categoria "lemnul strâmb și omul prost nu le mai îndrepți niciodată". Tocmai a apărut un audit ce arată că PDS a primit 80 milioane de (...)