luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei către Ungaria, în etapa consultărilor între autorități

    de Special Arad | 6 mai 2023, 4:20 PM | Regional

    0

    (foto: Opinia Timișoarei)

    Așteptată de mulți ani, deschiderea unui nou punct de trecere frontieră spre Ungaria, la Beba Veche, intră în etapa consultărilor la nivel de experți, între autoritățile dintre cele două țări.

    Aceasta, în condițiile în care primele demersuri pentru sprijinirea comunităților de o parte și de alta a graniței în zona, pentru amenajarea acestei treceri, care îi scutește pe localnici de un ocol de zeci de kilometri, s-au făcut încă din 1997, dar s-au intensificat abia în ultimii ani, notează opiniatimisoarei.ro.

    Noul punct ar urma să fie exclusiv pentru trafic ușor, de cel mult 3,5 tone.

    Guvernul a aprobat un memorandum pentru derularea unor consultări ce vor viza determinarea eventualului amplasament al viitorului punct de trecere a frontierei în zona localităților Beba Veche (România) – Kubekhaza (Ungaria).

    „Deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei dintre România și Ungaria va avea ca efect intensificarea schimburilor economice, culturale, educative, sportive, descurajarea traficului ilegal de orice fel, precum și un grad sporit de securitate a frontierelor. În vederea înființării punctului de trecere a frontierei, este necesar sa se încheie un acord bilateral pentru modificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare privind aplicarea Convenției dintre România și Republica Ungară privind controlul traficului rutier și feroviar”, transmite Guvernul.

    La Beba Veche, cea mai vestică localitate din România, se întâlnesc granițele României, Ungariei și Serbiei. Autoritățile din cele trei state au discutat în mai multe rânduri să deschidă puncte de trecere a frontierei în acest loc Beba Veche (RO) – Kübekháza (HU) – Rabe (SRB). Vecinii din Serbia și Ungaria au fost mai rapizi și deja au funcțional un punct de trecere a frontierei între cele doua țări, din 2020, însă România a rămas pe dinafară, deocamdată.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.